|
primită de la domnul deputat Vasilică Toma (Grupul parlamentar al PSD)
Ministrul USR al transporturilor, Cătălin Drulă: „Drumurile nu sunt gratis!”
După ce a eliminat infrastructura ieşeană din PNRR, după ce a considerat că tronsonul Iaşi-Târgu Frumos din cadrul Autostrăzii Unirii nu merită alocarea niciunui ban din acelaşi PNRR, după ce a anulat orice şansă a Iaşiului şi a Moldovei la dezvoltare, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii se face acum din nou remarcat, cum altfel, decât printr-un alt panseu cu pretenţii de axiomă în materie de gestionarea sectorului transporturilor din România.
Ținând cont de numeroasele realizări pe care le are în calitate de ministru al transporturilor şi infrastructurii, dublate de o expertiză excepţională care îl recomandă pentru orice altceva numai pentru postul pe care îl deţine nu, parcă îl şi văd pe ministrul userist Cătălin Drulă cum, noapte de noapte, se perpeleşte, întrebându-se: „Oare ce mai pot face, ce mai pot declara mâine dimineaţa pentru ca, într-o vreme în care pentru orice stat civilizat infrastructura rutieră este deja o banalitate, să mai găsesc nişte scuze, nişte explicaţii şi, mai ales, să abat atenţia de la ce contează, timp în care să mai cresc taxele şi să mai pun beţe-n roate?!”.
Ei bine, după una din nopţile lui albe, ţinut treaz de griji şi profund frământat de binele naţional, ministrul drumurilor noastre toate, Cătălin Drulă, zis şi campion la PNRR, a găsit!
Drumurile nu sunt gratis!!
Atenţie, nouă tuturor, cei care ne rupem maşinile în gropi, suntem victimele accidentelor şi poluării unei infrastructuri subdezvoltate, plătim taxe care nu se justifică cu nimic în calitatea infrastructurii, ne pierdem ore în sir în ambuteiaje şi suntem datori să suportăm zi de zi mitul autostrăzilor şi al planurilor măreţe care sunt mereu plasate într-un univers paralel al unei guvernari care mereu „o să....”, dar niciodată „am făcut” şi „facem”.
Ei bine, stimaţi ieşeni, de la ministrul userist al transporturilor citire:
„.....drumurile nu sunt gratis. Aşa cum sunt ele în România şi totuşi reţeaua de autostrăzi creşte. Iată, spuneam că la sfârşitul anului ajungem la 1.000 de km în operare”.
Le vedeţi, nu? Mai ales, cred că vedeţi acum Autostrada Unirii care a crescut din promisiuni şi amânări ca Făt-Frumos, dar care, nu ştiu cum, în realitate tot întârzie să apără, graţie managementului fabulos şi eternelor găselniţe penelisto-useriste!
Vedeţi, sper, şi şoseaua de centură a municipiului Iaşi.
Vedeţi cum poluarea scade, cum accidentele nu se mai produc şi cum, practic, zburăm pe drumurile Moldovei. Faptul că suntem izolaţi intenţionat, că ni se servesc doar neadevăruri pe bandă rulantă şi scuze cred că este doar în imaginaţia noastră!
Autostrada Unirii există! În plus, drumurile nu sunt gratis! Dar, staţi, asta cred că ştiaţi deja. Că doar cine altcineva în afară de noi plăteşte pentru miile de kilometri de autostrăzi imaginare şi pentru salariile privilegiaţilor din domeniu care sunt pe cât de mari, pe atât de nemeritate şi de reale!
Serios, domnule ministru Drulă?
Drumurile nu sunt gratis?! De aceea, ce v-aţi gândit dumneavoastră în marea mărinimie? Să ne mai faceţi un favor!
Motiv pentru care, transportatorii rutieri vor plăti rovinieta în funcţie de distanţa parcursă, iar pentru ceilalţi participanţi la trafic se pregăteşte o ajustare de preţ. În limbaj penelisto-userist, prin ajustare înţelegându-se o mică mărire, că doar avem de unde.
În condiţiile în care viteza medie de circulaţie în România este de 40-45 de kilometri la oră în trafic naţional!
În condiţiile în care costurile operaţionale pentru industria de transporturi sunt şi aşa costisitoare, iar ministrul Drulă nu justifică măsurile intenţionate prin niciun studiu de impact şi de nevoi.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că persoanele fizice nu ar trebui sub nicio formă afectate de o asemenea măsură!
Sunt curios, spre exemplu, cum ar trebui să mai plătească, în opinia ministrului Drulă, toţi cei care stau cu orele în traficul infernal dintre Iaşi şi Târgu Frumos! Suplimentar de ce plătesc acum cu banii, timpul şi viaţa lor!
Domnule ministru Drulă, campionul autostrăzilor imaginare, ce studiu de impact şi de nevoi aţi realizat dumneavoastră?!
Știţi cumva că, înainte de a spune ziua ce visaţi noaptea ca să aplicaţi astfel de măsuri, este necesară creşterea vitezei medii de circulaţie la nivel naţional?
Iar, ghinion, această creştere se face numai cu o condiţie: realizarea infrastructurii de care sunteţi răspunzător în mod direct!
Ce ziceţi?! Puteţi?!
|