Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biro Rozalia-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)

Miercuri, 19 mai, Comisiile pentru politică externă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avut o întrevedere cu o delegaţie parlamentară din Republica Moldova, condusă de domnul Andrei Năstase, fost ministru de interne.

Delegaţia Moldovei prezentă la întâlnire a fost compusă din următorii parlamentari: domnul Andrei Năstase, şef de delegaţie, domnul Alexandru Slusari, domnul Igor Munteanu, domnul Dinu Plângău, doamna Maria Ciobanu, doamna Inga Grigoriu. Partea română a fost reprezentată, din partea Camerei Deputaţilor: doamna Biro Rozalia-Ibolya, preşedintele Comisiei pentru politică externă, domnii Ben Oni Ardelean şi Andi Cristea, vicepreşedinţi ai Comisiei, domnul Mihai Albişteanu, secretar al Comisiei, iar de la Senat de domnul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru politică externă.
Prin luările de cuvânt s-a realizat un schimb valoros de opinii şi un dialog constructiv şi pragmatic prin care s-a accentuat importanţa diplomaţiei parlamentare ca factor de consolidare a relaţiei bilaterale.
Partea română a subliniat faptul că, în mod constant, România a susţinut necesitatea implementării reformelor asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu UE, iar sprijinul UE pentru continuarea reformelor în vederea dezvoltării democratice şi avansării parcursului european este fundamental. Susţinerea permanentă de către România a Republicii Moldova va continua, mai ales în contextul eforturilor de combatere a pandemiei de COVID-19 şi de gestionare a consecinţelor negative ale acesteia. De asemenea, reperele fundamentale ale relaţiei bilaterale România-Republica Moldova vor rămâne aceleaşi:
  • acordarea de sprijin pentru calea europeană a Moldovei şi interconectarea cu România şi spaţiul Uniunii Europene,
  • susţinerea consolidării instituţionale şi sporirea rezilienţei, astfel încât Moldova să facă faţă provocărilor interne şi externe cu care se confruntă.
    Doamna Biro Rozalia-Ibolya şi-a exprimat aprecierea pentru relaţiile excelente dintre cele două ţări prietene şi vecine, cu o istorie comună, subliniind necesitatea de a identifica noi modalităţi de cooperare şi de întărire a relaţiilor diplomatice şi frăţeşti.
    Doamna preşedinte a propus în vederea unei conlucrări mai eficiente la nivel parlamentar, organizarea unor întâlniri online la nivelul partidelor parlamentare membre ale Partidului Popularilor Europeni pentru sublinierea avantajelor şi beneficiilor pe care integrarea europeană le poate aduce în dezvoltarea şi consolidarea unui stat democratic.
    Domnul Titus Corlăţean a menţionat importanţa strategică a relaţiei bilaterale şi susţinerea constantă acordată de către România a parcursului pro-european al Republicii Moldova, subliniind faptul că Moldova are nevoie de o majoritate parlamentară care să continue proiectul european, care să pună bazele unui stat care să rezoneze cu valorile europene şi democratice.
    Partea moldoveană a subliniat faptul că toate semnele de prietenie şi acţiunile de sprijin realizate de România au fost apreciate, iar Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, care funcţionează de 10 ani, trebuie consolidat cu proiecte şi acţiuni de interes comun.
    Preocuparea lor este pentru o politică credibilă, cu elemente de arhitectură diplomatică democratică, capabilă să reconstruiască nivelul de încredere extern.
    Sunt realişti în ceea ce priveşte perspectiva de aderare europeană, fiind conştienţi că trebuie să construiască rezilienţă la nivelul societăţii, că trebuie să scape de vulnerabilităţile toxice moştenite, că au nevoie de un guvern vizionar, cu o agendă ambiţioasă care să aducă stabilitate şi democraţie, să creeze spaţii comune cu statul român, la nivel cultural, economic şi politic, coridoare de comunicare serioase, sinergii între instituţiile omoloage.
    Sunt recunoscători şi apreciază prioritatea manifestată de România pentru colaborare, contând pe experienţa şi expertiza românească în diferite domenii de activitate, reuşita obţinută fiind o carte de vizită care ne recomandă. Sunt interesaţi să continue cooperarea:
  • inter-ministerială pentru soluţionarea unor probleme comune, cum ar fi bursele comune agricole, colaborarea la nivelul băncilor naţionale, relansarea proiectelor îngheţate din interconectarea infrastructurii energetice;
  • inter-parlamentară prin conturarea unei agende de cooperare solide, prin operaţionalizarea grupurilor parlamentare de prietenie.
    S-a menţionat miza foarte mare a acestor alegeri pentru continuarea democratizării şi a parcursului european al Moldovei, susţinând că pledează pentru un stat unitar, că principiul subsidiarităţii este fundamental.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:09