Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Oana-Alexandra Cambera (Grupul parlamentar al Alianţei USR PLUS)
Iniţiativă legislativă pentru transparenţa decizională: implicăm cetăţenii, ONG-urile şi specialiştii în relaţia cu autorităţile publice

Co-iniţiatorii Diana Buzoianu, Sabin Sărmaş, Oana Cambera, Cătălin Teniţă şi Monica Berescu, alături de zeci de parlamentari din grupurile parlamentare USR PLUS şi PNL care susţin iniţiativa, au depus un proiect legislativ pentru modificarea legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională pentru optimizarea participării cetăţeneşti la procesul de adoptare a proiectelor de acte normative.


“Noul proiect legislativ va responsabiliza autorităţile publice şi pe noi, decidenţii politici, în faţa celor pe care trebuie să-i servim zi de zi: cetăţenii României. Crearea unei platforme la nivel naţional pentru publicarea proiectelor de acte normative, publicarea acestor documente într-un format editabil şi existenţa unor sancţiuni pentru nerespectarea acestor obligaţii sunt modificările de la care începem pentru a perfecta un proces care este ineficient în multe cazuri”, a declarat deputatul USRPLUS Diana Buzoianu, unul dintre iniţiatorii proiectului.

“Este esenţial să înţelegem că cetăţenii nu au voce o singură dată la patru ani, atunci când sunt alegeri. Că ei trebuie să fie informaţi şi consultaţi când autorităţile administraţiei centrale şi locale elaborează acte normative care îi afectează, iar acest lucru trebuie să se facă cât mai facil şi mai transparent, prin mijloacele tehnologice ale zilelor noastre”, a declarat Cătălin Teniţă, deputat USRPLUS.
„Cetăţenia activă, exprimarea opiniei, prezentarea ideilor şi implicarea în procesul decizional trebuie să fie elemente esenţiale ale unei administraţii publice locale democratice. Este momentul să sprijinim transformarea administraţiei româneşti în una deschisă, colaborativă, în care cetăţeanul să fie un pilon central. Prin acest proiect ne dorim să încurajăm cât mai mulţi oameni să participe activ la fundamentarea deciziilor şi să eliminăm obstacolele din consultarea publică, care este în prezent un proces greoi şi contra-intuitiv.”, a adăugat Oana Cambera, co-iniţiator al proiectului.
"Digitalizarea şi transparenţa decizională trebuie să devină pietrele de temelie a modernizării administraţiei publice locale. Dacă ne dorim ca aparatul administrativ local să lucreze realmente în interesul cetăţeanului atunci trebuie să îi lăsăm acestuia din urmă posibilitatea de a participa în mod activ la deciziile care-l impacteaza în mod direct" a adăugat Monica Berescu, co-iniţiator al proiectului.
Principalele prevederi ale proiectului de modificare a legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională:
  • Crearea unei platforme naţionale de transparenţă decizională, aceasta reprezentând platforma electronică unică, publică, stabilită la nivel naţional, în care toate autorităţile administraţiei publice locale şi centrale publică toate proiectele actelor normative.
  • Îmbunătăţirea calităţii documentelor postate şi publicarea noilor documente în format editabil, această condiţie fiind aplicată tuturor site-urilor instituţiilor publice. Astfel, cetăţenii, societatea civilă şi membrii instituţiilor pot prelua cu uşurinţă informaţia distribuită.
  • Autorităţile publice care au resursele necesare precum accesul la internet vor desfăşura şedinţele publice de dezbateri a proiectelor de acte normative şi în mediul online, acestea fiind accesibile live de pe site-ul tuturor instituţiilor.
    Cui se adresează proiectul de îmbunătăţire a transparenţei decizionale
    Implementarea modificărilor asupra legii nr. 52/2003 vor avea drept rezultat îmbunătăţirea transparenţei decizionale, astfel incat România se va alătura unui trend european în acest sens şi poate sa devină un exemplu de bune practici la acest capitol. Concret, există cel puţin trei categorii de beneficiari pentru care îmbunătăţirea transparenţei decizionale joacă un rol esenţial:
  • Cetăţenii activi care îşi doresc să contribuie la o societate condusă după reguli clare, corecte, care să reflecte interesele comunităţii.
  • ONG-urile şi grupurile civice care de ani de zile se implică cu pasiune şi determinare în realizarea proiectelor la nivel local şi naţional, în protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor
  • Specialiştii care au cunoştinţele necesare şi, nu de puţine ori, şi dorinţa de a ajuta la redactarea unor proiecte de acte normative care să fie implementate cu succes.
    Pentru aceste trei categorii de beneficiari, transparenţa decizională, aşa cum este ea reflectată astăzi, nu a reprezentat întotdeauna un proces în care au putut să-şi facă vocea auzită. Modificări ale legii 52/2003 în ideea eficientizării şi creşterii accesului la procesul de dezbatere a proiectelor de acte normative reprezintă un pas mare pentru a creşte, la final, calitatea actelor normative adoptate.
    Context: participarea cetăţenilor la procesul decizional este fragmentată şi inaccesibilă în prezent
    România a început procesul transparentizării activităţii administraţiei publice locale şi centrale, realitate ce se reflectă inclusiv prin adoptarea şi implementarea legilor nr. 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, precum şi legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.
    Aceste instrumente legislative au devenit realitate pentru a reflecta, încă o dată, faptul că în centrul activităţii administraţiei publice trebuie să fie cetăţeanul. Este greu de perceput un asemenea obiectiv fără a exista o informare permanentă a cetăţenilor, fără ca aceştia să cunoască clar ce decizii sunt luate cu impact asupra vieţii lor, dar, mai ales, fără implicarea lor concretă în momentul luării acestor decizii.
    Cu toate că în România drepturile cetăţeneşti provenite din implementarea legii 52/2003 sunt în vigoare de aproximativ două decenii, în prezent participarea cetăţenilor la procesul decizional rămâne una fragmentată şi inaccesibilă în practică pentru multe categorii de români.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:17