Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Campania de vaccinare, un eşec zdrobitor al guvernului dreptei

Campania de promovare a vaccinării este un eşec total al Guvernului, care nu a reuşit să îşi îndeplinească obiectivul declarat de minim cinci milioane de români imunizaţi până în data de 1 iunie.

Angajamentele pline de triumf şi emfază ale responsabililor de vaccinarea românilor sunt lovite de nulitate, trista realitate fiind aceea că executivul Cîţu a trimis România pe penultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Oricât s-ar strădui, guvernul dreptei incapabile nu îşi poate depăşi condiţia mediocrităţii, consecinţă a politicii de cadre defectuoase a liberalilor şi aliaţilor săi, bazată pe satisfacerea propriilor interese şi grupurilor de susţinere.
Au aruncat praf în ochi oamenilor cu promisiunea că vor intensifica imunizarea în mediul rural, dar nici până acum nu au emis un program coerent care să stimuleze medicii de familie să se implice în campania de vaccinare. De asemenea, nu au iniţiat un plan coerent de furnizare şi distribuţie a dozelor la nivelul primarilor din mediul rural. Totul e doar imagine şi dispreţ. În schimb, au ordonat miniştrilor să „dea bine” la televizor în cadrul unor maratoane de vaccinare în marile oraşe, dar au uitat că este mult mai important să organizeze caravane la sate, acolo sunt cu adevărat necesare, pe fondul lipsei asistenţei medicale primare, precum şi a posibilităţilor limitate de deplasare ale persoanelor în vârstă şi ale celor cu venituri reduse
Una dintre consecinţele noii campanii a Guvernului de promovare a vaccinării este diminuarea numărului zilnic al persoanelor vaccinate, ajuns pentru prima dată la cel mai scăzut nivel – sub 20.000. Acesta este rezultatul difuzării spoturilor de promovare lamentabile cu anumiţi miniştrii, nu doar lipsiţi de credibilitate, ci şi dovediţi că au încălcat în mod repetat regulile în pandemie! Nu trebuie să mai mire pe nimeni că noua campanie de încurajare a vaccinării nu insuflă încredere, ba chiar îi descurajează pe oameni să se mai imunizeze anti-covid.
Spoturile cu Bode, Gheorghiu şi Turcan în rol de actori principali sunt pline de erori elementare de comunicare, nu doar socială ci şi politică, şi nu au nicio legătură cu întrebările pe care românii şi le pun înainte de a decide dacă se vaccinează sau nu. Guvernul a promovat vaccinarea parcă doar pentru a promova imaginea PNL, a premierului şi a miniştrilor.
În timp ce executivul a distrus credibilitatea vaccinării, în alte state aceste campanii sunt extrem de profesioniste, cu accent pe componentele emoţionale şi pe clarificarea întrebărilor legate de utilitatea vaccinurilor.
Guvernarea este haotică, dezordonată, „după ureche”. Nu există predictibilitate, strategie, respect pentru români. Au mizat greşit pe dorinţa românilor de a se vaccina şi au pierdut.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:17