|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Reuşita PNRR va creşte calitatea vieţii românilor
Prezentarea oficială în plenul Parlamentului României a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă de către premierul liberal Florin Cîţu reprezintă un pas extrem de important în implementarea acestui obiectiv fundamental pentru dezvoltarea ţării noastre în următorii ani.
PNRR este un document programatic care detaliază modul în care solidaritatea statelor europene contribuie la susţinerea şi dezvoltarea ţării noastre, ca răspuns la dificultăţile prin care au trecut economiile tuturor statelor componente în ultimul an şi jumătate de pandemie.
Acest plan de investiţii va fi în măsură să stopeze cea mai mare criză economică europeană din ultimul secol, iar România va beneficia de sume considerabile atât pentru investiţii, destinate în mod direct pentru redresare şi rezilienţă, cât şi pentru realizarea unor reforme absolut necesare în anumite domenii.
Sunt convinsă că instituţiile statului român care vor contribui la implementarea PNRR vor conlucra exemplar în ceea ce înseamnă îndeplinirea criteriului de finalizare a investiţiilor derulate prin program până în anul 2026. Nu ne permitem să pierdem niciun euro din suma ce ne revine, astfel încât toate proiectele trebuie încheiate în termenul prevăzut, pentru a nu risipi aceste oportunităţi şi facilităţi de finanţare.
Sunt câteva componente de care ţara noastră are mare nevoie şi care au fost incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv reducerea gradului de poluare şi dinamizarea digitalizării, capitole la care avem anumite întârzieri. Prioritizarea în cadrul documentului a componentei verzi şi a digitalizării ne va permite să realizăm investiţii consistente în noi tehnologii digitale şi în reducerea poluării de toate tipurile, astfel încât să îndeplinim condiţiile clare impuse de Comisia Europeană prin acest program, respectiv 37% pentru tranziţia spre o economie „verde” şi 20% pentru digitalizare.
În paralel, PNRR va accelera reformele îndelung amânate în România, unele necesare şi aşteptate de 30 de ani, astfel încât prin investiţii majore să putem trece la un alt stadiu de dezvoltare generală şi, implicit, la creşterea bunăstării românilor. Prin acest program, ţara noastră va atrage 29,2 miliarde de euro în şase ani, fapt ce va genera atât stabilizarea economică, cât şi dezvoltarea pe toate palierele unde suntem deficitari.
Sunt încrezătoare că Guvernul Florin Cîţu va păstra cursul ascendent şi asumat în faţa Comisiei Europene în ceea ce priveşte menţinerea în parametri stabiliţi a strategiei fiscal-bugetare, eliminarea risipei banului public şi reformarea companiilor de stat.
Cuvintele de ordine în implementarea PNRR trebuie să fie performanţa, predictibilitatea, eficienţa, stabilitatea şi reforma, astfel încât reuşita acestui program să conducă la dezvoltarea tuturor regiunilor ţării şi la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor.
|