|
primită de la domnul deputat Szabo Odon (Grupul parlamentar al UDMR)
Istoria unui neam, a unui popor, a unei ţări conţine nu doar pagini glorioase, dar şi pagini ruşinoase, odioase. Fără dubiu Pogromul de la Iaşi este o asemenea pagină ruşinoasă, odioasă.
Trăsăturile cele mai cumplite ale fiinţei umane au ieşit la suprafaţă în acele zile fatidice din 1941. Comemorarea sinceră a memoriei victimelor, prezentarea corectă a faptelor - fără farduri şi retuşuri istoriceşti - , construirea şi menţinerea unui sistem imunitar comunitar viu pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete vreodată, sunt aspectele de care trebuie să ţinem cont în contextul acestor evenimente. Simon Wiesenthal spunea foarte corect: Istoria omenirii este o istorie sângeroasă şi istoria se poate repeta. Deci informaţiile pe care le avem constituie un mijloc de apărare. Prin intermediul acestora putem construi, trebuie să construim, o apărare împotriva repetiţiei.
Pogromul de la Iaşi deşi fizic, databil a avut loc în 27-30 iunie 1941, practic a început mult mai repede. Legile antievreieşti, discriminarea ridicată la rang de politică statală a pregătit, practic, şi aceste evenimente. Discursurile incitatoare la ură din viaţa publică, apărute în presa vremii, şi venite din partea unor intelectuali, oficialităţi au făcut ca acte de o duritate inimaginabilă, inumane să fie considerate normale la momentul respectiv. Nu poate fi acceptată nicio scuză pentru aceste evenimente. Nu poate fi acceptată nici o relativizare a acestora. Pogromul de la Iaşi nu a fost un ”accident”, nu a fost ceva întâmplător. În aceşti ani au fost pogromuri la Oradea, Dorohoi, Bucureşti, iar autorităţile din vremea respectivă au omis să răspundă ferm, fără echivoc, cu toată puterea pentru stoparea acţiunilor violente. Cei care puteau să lupte, să ia decizii împotriva acestor pogromuri nu puteau, nu doreau să intervină şi pentru că erau practic, în multe situaţii, de partea celor care conduceau asemenea acţiuni, sau, mai mult, ei înşişi erau protagoniştii violenţelor. Mulţi dintre ei avea aceleaşi resentimente ca şi ei. La Iaşi, regimentele armatei, reprezentanţii jandarmeriei, poliţiei civile, siguranţei şi prefecturii au fost actorii principali, instituţionali ai agresiunilor, ai exterminărilor fizice îndreptate împotriva conaţionalilor. Când însuşi Ion Antonescu sau Mihai Antonescu au dat ordine sau au instigat şi legitimat violenţele, unii executau fără remuşcări orice considerau că va duce la exterminarea unor cetăţeni români de altă etnie, religie, care au fost dezumanizaţi în societate treptat, treptat în discursul public. Erau şi mulţi oameni de rând, care cuprinşi de un fals patriotism s-au raliat acestor acţiuni violente. Mihai Antonescu a afirmat în faţa miniştrilor, la şedinţa din 8 iulie, cu privire la conaţionalii săi evrei: Veţi fi fără milă cu ei. Nu ştiu peste câte veacuri neamul românesc se va mai întâlni cu libertatea de acţiune totală, cu posibilitatea de purificare etnică şi revizuire naţională... Dacă este nevoie, să trageţi cu mitraliera. Prea mulţi erau precum Antonescu, convinşi că acţionează corect ucigându-şi conaţionalii. Mulţi lideri aşteptau şi chiar primeau laude pentru discursurile anti-minoritare, deşi ar fi trebuit să primească doar un oprobiu public.
Păcatul uman are un traseu bine stabilit. Apare mai întâi ca un gând, apoi se transformă în vorbă şi din vorbă în faptă. Fapta poate fi realizată şi din cauza ignoranţei celor din jur. Trebuie să recunoaştem că şi indiferenţa, poate laşitatea celor buni faţă de gândurile, vorbele, ideile înjositoare la adresa unei comunităţi minoritare etnice şi religioase i-a ajutat foarte mult pe actorii răului în pogromurile din ţara noastră. Numai la laşi, în urma pogromului, au fost omorâţi circa 14.000 de cetăţeni români. Au murit pentru că erau de altă etnie, de altă religie. Aici au fost evreii. În alte locuri, la Tărcaia, Grădinari, Ginta, Aita Seacă au fost maghiarii. Dar prin situaţii similare sau cvasi similare au trecut şi alte minorităţi naţionale din ţara noastră în diferite momente, contexte istorice. Mulţi nu ştiu despre aceste traume ale comunităţilor noastre. Statul nu a fost interesat să abordeze critic propria istorie, atitudine. Poate această Ședinţă solemnă de comemorare a victimelor Pogromului de la Iaşi deschide o breşă, atât de necesară pentru ca actele reprobabile comise să fie recunoscute, asumate şi condamnate în final de statul român.
Dacă nimeni sau foarte puţini vorbesc corect despre aceste evenimente, dacă nimeni sau foarte puţini aduc în discuţie poate din ruşine, poate din delăsare aceste acte inumane, atunci societatea nu va ajunge să cunoască în mod real cele întâmplate şi nu îşi va dezvolta un sistem imunitar comunitar împotriva celor care instigă şi azi împotriva minorităţilor etnice, religioase. Jane Haddam, o scriitoare americană, cu origini elene spunea că: Oamenii au părut că ştiu mereu doar o jumătate din istorie şi că sunt derutaţi de cealaltă jumătate. Este şi responsabilitatea noastră să arătăm nu doar jumătăţi de istorie. Este şi o responsabilitate instituţională, dar este şi una personală. Lucrurile care duc spre o societate cu gândire sănătoasă, umană este o responsabilitate la care trebuie să contribuim individual noi toţi şi instituţional tot ce înseamnă acest stat, căruia i-am oferit o parte din suveranitatea noastră.
Sunt probleme în care nu pot fi acceptate jumătăţi de măsură. Actele comise împotriva semenilor noştri, împotriva minorităţilor etnice, religioase, împotriva oamenilor, în general, sunt acte împotriva umanităţii şi este obligaţia noastră să le condamnăm. Dar nu este suficient să le condamnăm, trebuie să acţionăm astăzi, şi zi de zi, astfel încât istoria să nu se repete. Prin urmare trebuie să avem multă, multă determinare şi înţelepciune. George Bernard Shaw a spus la un moment dat că: Devenim înţelepţi nu doar din cauza amintirii trecutului, ci din cauza responsabilităţii pe care o presupune viitorul.
Astăzi responsabilitatea pentru contemporaneitate şi pentru viitor ne aparţine nouă şi nu trebuie să fugim de ea, ci dimpotrivă, trebuie să acţionăm cu perseverenţă împotriva a tot ceea ce ar putea să facă posibil un nou pogrom împotriva oricui în această ţară.
|
