|
transmis de preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biró Rozália-Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Cu profundă tristeţe, am aflat vestea trecerii în nefiinţă, mult prea devreme, a ambasadorului George Ciamba. Ne luăm rămas bun de la un om deosebit, un profesionist desăvârşit, care şi-a dedicat întreaga carieră intereselor ţării, bucurându-se de recunoaştere şi apreciere pe plan intern şi internaţional.
Excelenţa sa, care era ambasador al României în Grecia, prin activitatea sa diplomatică de peste trei decenii, a contribuit substanţial la momentele importante ale parcursului euroatlantic al României, printre care s-a numărat şi coordonarea cu succes a mandatului ţării noastre la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
Este o pierdere grea pentru diplomaţia românească.
În numele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, transmit sincerele noastre condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care i-au fost aproape.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
|