|
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
Românii decontează incompetenţa guvernanţilor!
Preţul gazelor naturale a ajuns la maximul istoric din ultima sută de ani! Noile preţuri, raportate la salariul mediu din România, înseamnă o scădere importantă a puterii de cumpărare a consumatorilor.
Costul energiei electrice este la un nou nivel record – 1000 de lei MHW, ceea ce determină scumpiri în lanţ pentru multe categorii de produse. Este, evident, un eşec catastrofal al liberalizării pieţei de energie, întrucât aceste creşteri explozive arată că nu există o competiţie reală în piaţă.
Milioane de români nu vor mai face faţă cheltuielilor, pierzând puterea de cumpărare de la o lună la alta. Creşterea economică anunţată şi ridicată în slăvi de guvernarea Cîţu înseamnă, pentru omul de rând, o creştere a preţurilor fără precedent.
Preocupat de câştigarea şefiei PNL decât de a guverna, premierul asigură populaţia că o duce foarte bine, că România este pe creştere economică. Trece sub tăcere faptul că aceasta este una nocivă pentru omul de rând, fiind bazată pe consumul unor produse şi servicii mult scumpite.
Statisticile Eurostat (Departamentul Comisiei Europene responsabil de publicarea unor statistici comparabile pentru tot teritoriul UE) contrazic triumfalismul premierului. Românii aveau, la sfârşitul anului 2020, unul dintre cele mai mici salarii medii nete anuale, fiind pe locul şase în topul statelor europene cu cel mai mic salariu mediu, după Bulgaria şi Macedonia.
Cu toate că avem salarii mici, ȋn România sunt cele mai mari preţuri. Tot conform Eurostat, românii plătesc pentru carne mai mult decât polonezii, iar brânzeturile sunt mai ieftine ȋn zece ţări europene decât în România. Scoatem mai mulţi bani din buzunar pentru alimente, servicii, utilităţi decât majoritatea europenilor.
Unde este mult lăudata creştere economică? Perspectivele sunt şi mai întunecate – se anunţă o creştere a preţului la energie electrică cu 21%, în viitorul apropiat, şi, conform analiştilor, e doar prima dintr-un lung şir de scumpiri.
Ce viitor au românii? România are 50% din PIB datorie, perspective mici de a primi bani prin PNRR, iar populaţia duce un trai zilnic tot mai împovărat, sub limita decenţei. Aşa arată, ȋn realitate, creşterea economică lăudată de premierul Cîţu sau, mai simplu, nota de plată a românilor pentru o guvernare incapabilă!
|