|
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
Cea mai mare recoltă de grâu din Europa, iar românii mănâncă pâine tot mai scumpă, din aluat congelat
Recolta agricolă din anul 2021 a adus României ratingul de „excepţional” acordat de GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative).
Culturile anului 2021 plasează fermierii din România pe poziţia de leader la grâu, orz şi rapiţă. Înregistrăm cea mai mare producţie de la data aderării României la Uniunea Europeană. Însă România exportă grâu şi importă aluat congelat, probabil chiar din acelaşi grâu.
Poate pentru că premierul nu mănâncă pâine, de aici dezinteresul pentru pâinea românilor, al cărei preţ a crescut cu 5%. Florin Cîţu ţine la siluetă poate, dar ca prim-ministru care conduce Guvernul unei ţări cu peste 18 milioane de mâncători de pâine, când vorbeşte de inflaţie şi vede că preţul pâinii a crescut, ar trebui să îl intereseze cât costă o pâine.
Există un “coş de consum” al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, unde primele cinci produse sunt: “Făină”, “Mălai”, “Pâine”, Produse de franzelărie”, “Paste făinoase”. De ce? Pentru că fiind cele mai ieftine sunt şi cele mai consumate. Pentru că astea sunt temelia alimentaţiei pentru oamenii săraci, iar majoritatea românilor sunt săraci, din păcate, şi mănâncă pâine multă chiar dacă nu e bine.
Cei 1% din populaţie, cei care suscită atenţia premierului, nu duc poate grija zilei de mâine, dar ceilalţi 99% trăiesc de pe o zi pe alta, afectaţi de scumpirea pâinii, energiei electrice, gazelor. Iar o treime din angajaţii României câştigă aproape 1400 lei net, chiar dacă proaspătul ministru de finanţe e convins că „este în jur de 1.600… şi ceva, deci nu are cum să fie 1.300, dar, mă rog”.
Demult a făcut actuala putere dovada habarnismului şi incompetenţei membrilor săi, dar cu aproape jumătate din salariul minim brut de 2300 reţinut sub formă de contribuţii si impozit, matematica elementară spune că cealaltă jumătate nu ar avea cum să fie 1600 lei. Cel mai revoltător însă nu este faptul că nu ştii care este salariul minim pe economie (cum nu a ştiut ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu), revoltător este cinismul cu care pozezi în empatic cu populaţia săracă a României şi spui, ca ministru al muncii, că salariul minim este prea mic, dar va creşte când va fi creştere economică, în vreme ce premierul anunţă creşteri economice record. Cine minte?
|