Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Ceea ce se întâmplă acum în ţara noastră, în guvernarea de dreapta, nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani

Unii spun că cei de la PNL şi USR sunt doar incompetenţi şi de aceea au adus România în pragul colapsului. Eu cred că sunt şi rău-intenţionaţi, interesul lor fiind exclusiv acela de a-şi umple propriile buzunare.

În această iarnă vor fi milioane de români care nu vor mai putea să îşi plătească facturile la energie electrică, termică şi gaze naturale, având în vedere că preţurile se vor dubla sau chiar tripla.
Ceea ce se întâmplă acum în ţara noastră, în guvernarea de dreapta, nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani. Responsabilii, PNL şi USR, trebuie să lase deoparte luptele interne şi să ia măsuri URGENT pentru a preveni un dezastru naţional!
PSD se va lupta pentru implementarea unui pachet de legi, în această sesiune parlamentară, care să protejeze românii faţă de scumpiri şi, implicit, de scăderea nivelului de trai.
Avem amendamente foarte importante la Legea consumatorului vulnerabil prin care vom susţine:
  • extinderea numărului persoanelor care primesc ajutor de încălzire
  • indexarea anuală a ajutorului de încălzire cu rata inflaţiei, precum şi
  • creşterea ajutorului acordat pentru fiecare tip de sistem de încălzire.
    Totodată, vom susţine acordarea salariului minim în funcţie de studii, vechime şi calificare astfel încât salariatul să fie plătit corect, la valoarea reală a muncii fiecăruia. Acestea sunt singurele soluţii pentru a NU fi aruncaţi în beznă şi în frig milioane de români!
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:14