|
primită de la domnul deputat Vasilică Toma (Grupul parlamentar al PSD)
Oare cât de mult dispreţ şi lipsă de respect să ai faţă de oameni încât să te baţi melodramatic cu pumnul în piept, declamând că nu mai poţi trăi de grija lor, să pozezi în salvator cu accese isterice de victimizare, în timp ce tu te agăţi cu disperare de putere?! Ba, mai mult, să fii parte din distrugerea sistematică a României din ultimul an, dar să continui să afirmi că, de fapt, tu şi numai tu eşti soluţia?
Oare cât de multă ipocrizie şi câtă lipsă de scrupule să ai să serveşti încontinuu neadevăruri flagrante, având pretenţia nu doar să fii crezut, ci şi susţinut şi tratat ca fiind imaculat?
De aproape un an, trăim una dintre cele mai acute crize. Și nu pandemia este cauza principală, ci modul în care PNL şi USR-PLUS înţeleg să guverneze un stat.
Luni şi luni în care am făcut apel la responsabilitate, la coordonare şi colaborare pe subiectele vitale care privesc toţi cetăţenii acestei ţări. Luni de zile în care incompetenţa şi tratarea fiecărui român ca cifre de negociere şi negoţ pentru puterea şi câştigurile personale şi de grup au condus la sărăcire accentuată, colaps în toate domeniile şi aruncarea acestei ţări într-un haos din care cu greu îşi va reveni.
Cu o bulimie de putere egalată doar de incompetenţa crasă, iresponsabilitatea imensă şi aroganţa inimaginabilă, cei de la USR-PLUS au stat la masa bucatelor, mâncând cu şapte guri, iar acum, cu gura plină şi cu stomacul şi mai avid, urlă ca din gură de şarpe pozând în aceiaşi puritani şi moralişti. Cu o mână scriu moţiuni, acuzând exact ceea ce au creat ei înşişi, în timp ce cu o alta fac misive şi telefonează pentru a nu-şi pierde sinecurile şi privilegiile pentru care au fost şi sunt capabili să facă orice.
Ce contează că milioane de români nu-şi mai permit bunurile şi serviciile de bază? Ce contează că vor sta în frig, pe întuneric şi în foame? Că firmele se închid pe capete, că şomajul şi inflaţia cresc de la o zi la alta şi că vom regresa cu ani întregi? Scaunele să le fie calde, stomacul plin şi buzunarul doldora! Aşa, cred şi eu că îţi permiţi să pozezi în salvator, plângând de mila românilor a căror viaţă le distrugi.
O moţiune de cenzură, doamnelor şi domnilor de la USR-PLUS şi alte aşa-zise grupări de interese, nu este mijlocul dumneavoastră de şantaj şi de asigurare a bunăstării personale. Înţeleg că, printr-o ipocrizie şi cinism sinistre, aţi ponegrit şi anulat orice concept şi instrument de guvernare. Înţeleg că aţi rămas imuni la orice apel pe care l-am făcut pentru a mai putea repara dezastrul pe care l-aţi creat împreună cu partenerii pe care acum pe un obraz îi sărutaţi şi pe altul îl scuipaţi. Înţeleg că nimeni şi nimic nu poate reprezenta un argument la un comportament decent.
Aţi distrus totul şi nu vreţi să vă lăsaţi până nu veţi avea certitudinea că nu a mai rămas nimic din poporul şi ţara acestea.
Aţi avut şi aveţi şi acum posibilitatea să faceţi bine.
Personal, nu joc şi nu voi juca niciodată în piese de teatru absurd.
Nu particip la distrugerea finală a României.
Nu voi aplauda niciodată satrapii care pozează în victime.
Nu m-am folosit şi nu mă voi folosi de încrederea celor care m-au delegat a le fi reprezentant în Parlament pentru a susţine ipocrizia şi lupta hienelor însetate de putere.
Moţiunea PSD este corectă. Serioasă. Onestă. Cu şanse de reuşită.
Moţiunea PSD este cea care poate asigura căderea actualului guvern dezastruos.
PSD asigură alternativa reală de competenţă, profesionalism şi respect la guvernarea PNL-USR-PLUS, care trebuie oprită din răul pe care îl produce clipă de clipă. Indiferent de câte moţiuni ar depune unii împotriva altora doar pentru a-şi asigura puterea şi buzunarele.
|