|
primită de la domnul deputat Silviu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Stingem lumina şi lăsăm ţara în frig din cauza neputinţei guvernamentale!
Haosul creat de neputinţa actualului Guvern de a gestiona corespunzător liberalizarea pieţei energetice duce la situaţii paroxistice! Facturile la energie şi gaze naturale au explodat deja şi nu sunt afectaţi doar românii obişnuiţi, companiile private şi unităţile de producţie dependente energetic. Sunt, în egală măsură, lovite şi instituţiile statului!
În primul rând, liberalizarea pieţei de energie a început cu ani în urmă. Au mai fost praguri de liberalizare a tarifelor în anii anteriori, însă organizarea pieţei şi rolul reglator şi de reglementare al statului a fost vital pentru ca populaţia şi agenţii economici să nu resimtă atât de brutal unele creşteri de preţuri. De altfel, liberalizarea preţurilor la energie pentru agenţii economici s-a încheiat în 2018 şi nu a fost o asemenea criză cum este cea actuală!
Suntem în pragul iernii, deja temperaturile încep să scadă. Foarte curând românii vor trebui să dea drumul la centrale pentru a se încălzi. La fel şi clădirile în care funcţionează instituţiile administrative ale Statului Român. Primării, prefecturi, dar şi şcoli, muzee, filarmonici, teatre, posturi de poliţie, spitale şi clinici medicale, detaşamente de pompieri şi unităţi militare, toate vor avea facturi astronomice peste iarnă. Suntem cu toţii pe o bombă economică şi financiară care stă să explodeze în curând. Nu mai vorbesc de tulburările sociale cauzate de deteriorarea bruscă şi brutală a nivelului de trai.
Avem cel mai la îndemână exemplu de dezastru care este pe punctul de a se produce: clădirea în care ne aflăm astăzi, Palatul Parlamentului, are factura la energie deja cu 61% mai mare ca în vara anului trecut! Vă daţi seama că în aceeaşi situaţie se află TOATE clădirile instituţiilor Statului Român din ţară! Absolut toate, fără nici o excepţie! Vă întreb, cât de mare va fi impactul bugetar dacă toate clădirile administraţiei României vor avea costuri cu încălzirea şi cu energia electrică atât de mari? Cât va dura până când clădiri întregi vor rămâne fără căldură în plină iarnă?
În acelaşi timp, Guvernul pare orb şi surd la semnalele de alarmă venite din societate şi de la specialiştii în energie. Domnilor guvernanţi, ce veţi face cu impactul bugetar cauzat de aceste creşteri iraţionale de preţuri de pe piaţa energiei? Le veţi acoperi tot din împrumuturi? Care împrumuturi, la ce costuri? Vă întreb, fiindcă România este deja ţara europeană care se împrumută cel mai scump din UE! Datoriile şi deficitele au ieşit din orice grafic şi au atins recorduri incredibile!
Creşterile de preţ la energie sunt în România cele mai mari din Uniunea Europeană, însă Guvernul actual refuză să ia în considerare plafonarea preţurilor. Nici măcar nu este „invenţia” noastră fiindcă Spania, Italia, Grecia, Polonia şi multe alte ţări iau în considerare deja plafonarea preţurilor la gaze naturale.
Este de datoria noastră, a reprezentanţilor aleşi ai românilor, să luăm atitudine prin mijloacele legislative care ne stau la dispoziţie pentru a obliga Guvernul să ia măsuri urgente în echilibrarea situaţiei energetice din România! Această bătaie de joc numită liberalizare riscă să devină o vulnerabilitate pentru securitatea naţională! Subvenţionarea facturilor populaţiei nu va face decât să pună presiune mai mare pe buget, luând bani de la toţi românii pentru a finanţa profitul câtorva companii din energie! Mai mult, bugetul va fi puternic lovit de costurile de întreţinere a clădirilor instituţiilor bugetare. Mai ales că nici un director sau manager nu ar fi putut prevedea o asemenea catastrofă bugetară în domeniul energiei.
Se impun măsuri legislative urgente pentru a proteja populaţia şi economia României de un val de scumpiri inacceptabile! România stă pe un butoi de pulbere în prag de iarnă, în timp ce Guvernul se ocupă de alegeri politice interne care, în realitate, nu interesează aproape deloc populaţia. În schimb, pe români îi aşteaptă o iarnă în frig.
|