Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Marius Horia Țuţuianu (Grupul parlamentar al PSD)

Florin Cîţu minte precum respiră! În data de 26 august susţinea că suntem pregătiţi nu numai de valul 4, ci şi să depăşim pandemia.

Minciună! Dovada? La mai puţin de o lună de la această afirmaţie, se constată că numărul paturilor de la ATI nu a fost suplimentat, medicamentele specifice au dispărut, medicii de Terapie Intensivă sunt din ce în ce mai puţini...
În data de 21 septembrie a anunţat că se ştia de valul 4, iar cine nu a ţinut cont de ce a spus el va fi responsabil.
Minciună gogonată! Cum să fie cineva responsabil că nu l-a ascultat, în condiţiile în care tot ce se putea auzi în şedinţele de guvern erau indicaţiile premierului referitoare la achiziţionarea de vaccinuri.
La preţuri şi în condiţii cel puţin discutabile, ca să nu spunem altcumva!
Adică să nu ne întrebăm cum a fost posibil ca România să cumpere un număr de doze de vaccin de două ori mai mare decât populaţia ţării, iar apoi să doneze o mare parte, pentru că expirau ?
Nu întrebăm! Nu de altceva, dar nu vrem să-l punem pe Cîţu să mai tragă o minciună.
Și încă una, şi încă una, până când îi va creşte nasul mai ceva ca cel al lui Pinocchio!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:34