|
primită de la domnul deputat Eugen Neaţă (Grupul parlamentar al PSD)
Toamna românească
Toamna politică a început în forţă. Toamna pandemică a început la fel. Toamna şcolară a dat să înceapă şi s-a poticnit în toate neputinţele administrative.
Organizare, nu. Testere pentru elevi, nu. Campanie de conştientizare a pericolului de contaminare în şcoli, deloc. În schimb, oamenii sănătoşi, dar nevaccinaţi, cad ca frunzele. Toamna. Nivelul de vaccinare din România rămâne la coada clasamentului european, la o treime din cei mai buni şi la jumătate din oricare codaş. Victoria anunţată de guvernanţi la finalul primăverii s-a dovedit a fi un eşec perfect la începutul acestei toamne. Toamna se numără bobocii, nu-i aşa?
O linguriţă de înţelepciune românească face bine indiferent de anotimp. Toamna, însă, este fructul perfect. Proaspăt. Și gustos şi arătos. Toamna se numără bobocii, desigur. Număraţi primăvara, pot fi mulţi boboci, dar într-un număr înşelător. Vă mai amintiţi cele cinci milioane de români vaccinaţi pană în iulie şi zece milioane la începutul lui septembrie? De unde nu este decât entuziasm şi naivitate, nici Dumnezeu nu aşteaptă prea mult. Tot o zicere înţeleaptă, prelucrată cu prietenie.
Mai sunt şi alte preziceri guvernamentale care nu s-au împlinit. Inflaţia, dar ea este bine strunită de cu totul altcineva, cum ştim de foarte mult timp. Preţurile la toate energiile posibile cresc. Și, pentru că ne spălăm, ne încălzim, mâncăm şi ne îmbrăcăm ca urmare a unui consum de energie, toate preţurile o iau în sus. Cresc, adică. Ca să nu se spună că nu creşte şi în România ceva. Și, cu cât cresc preţurile, cu atât scad veniturile. Numeric, nu. Puterea de cumpărare a leului care ajunge în supermarket este însă mai mică cu fiecare zi care trece. De la începutul toamnei şi până cine ştie când.
Avem o toamnă veselă pentru unii şi extrem de grea pentru marea majoritate. Toamna financiară şi toamna pandemică, în primul rând. Toamna politică şi cea guvernamentală se pot înveseli din când în când, dar numai pentru a da impresia că se întâmplă şi pe la noi câte ceva de bine, din când în când.
|