Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
PSD sprijină IMM-urile în faţa scumpirilor masive ale energiei

Partidul Social Democrat nu rămâne impasibil la situaţia dificilă prin care trec românii în urma scumpirilor la marea majoritate a serviciilor şi utilităţilor indispensabile vieţii de zi cu zi, precum şi la alimentele de bază.

Preţurile au crescut în mod inacceptabil, fără ca guvernul incapabil de dreapta să ia vreo măsură de susţinere a oamenilor şi a agenţilor economici. Energia electrică este pe primul loc în topul scumpirilor, cu 24,65%, urmată de gazele naturale şi încălzirea centrală – 21,51%, uleiul comestibil – 21,27%, combustibili – 14,11%, apă, canal şi salubritate, precum şi marea majoritate a produselor alimentare de bază.
În tot acest timp, veniturile românilor au stagnat, atât salariile, cât şi pensiile, care au fost îngheţate de guvernul Cîţu, ba chiar sunt mai mici, dacă luăm în calcul rata inflaţiei.
Chiar guvernatorul Băncii Naţionale a României a avertizat public că în această toamnă ne vom confrunta cu creşteri foarte mari de preţuri, în condiţiile în care indicele preţurilor de consum se menţine la un nivel ridicat, dar se pare că guvernul nu ţine seama de opiniile acestuia.
În aceste condiţii, PSD a depus la Parlament un proiect de lege privind adoptarea unor măsuri de sprijin a IMM-urilor afectate de creşterile de preţuri şi tarife la gaze, energie şi combustibili, pentru a salva atât afacerile antreprenorilor români, cât şi locurile de muncă ale oamenilor.
De prevederile acestei iniţiative legislative vor beneficia toate IMM-urile a căror activitate a fost afectată de scumpiri, fără restanţe la bugetul de pensii şi cel pentru sănătate, întreprinderile sociale, întreprinderile familiale, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale.
Potrivit propunerii PSD, aceste societăţi vor primi un ajutor nerambursabil în valoare de 50% din cheltuielile suplimentare, precum şi o deducere din impozitul pe cifra de afaceri/profit, pe o perioadă de cel mult trei ani, până la acoperirea a 50% din cheltuielile suplimentare eligibile.
Durata acestui sprijin efectiv ce va fi suportat de stat este de şase luni, începând din luna în care se înregistrează o creştere agregată a preţurilor şi tarifelor la energie electrică şi termică, gaze naturale şi combustibil de cel puţin 5% faţă de nivelul acestora din luna decembrie a anului precedent.
Obiectivele majore ale proiectului sunt evident în favoarea întreprinzătorilor, respectiv compensarea cheltuielilor suplimentare ale IMM din cauza scumpirilor energiei, evitarea insolvenţelor/falimentelor, protejarea locurilor de muncă şi menţinerea competitivităţii.
Sunt încrezătoare că parlamentarii tuturor formaţiunilor vor lăsa deoparte patimile politice şi vor vota acest proiect de lege, care are rolul de a uşura activitatea IMM-urilor şi a le ajuta să supravieţuiască acestei noi perioade dificile, ce va fi mai grea odată cu restricţiile impuse de guvern în valul patru al pandemiei.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:35