Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Gianina Șerban (Grupul parlamentar AUR)
Certificatul verde, o formă de segregare impusă de Guvern, neconstituţională

Astăzi, de la tribuna Camerei Deputaţilor, doamna Gianina Șerban, deputat AUR Ilfov, a pus în lumină ”frământări ale cetăţenilor din toată ţara, care îşi strigă neajunsurile, durerile şi teama pentru ceea ce va urma, teama faţă de direcţia greşită în care ne îndreptăm” şi a atras atenţia asupra faptului că ”oamenii sunt în stradă, dar nimeni nu ia act de acţiunile lor, cu excepţia Jandarmeriei”.

În contextul în care vineri, 24 septembrie, Guvernul a decis introducerea aşa-zisului certificat verde, doamna Șerban afirmă că documentul este unul ce ”îngrădeşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale celor care aleg să nu se vaccineze, obligându-i să depună eforturi financiare pentru a putea participa la viaţa publică, fiind nevoiţi să îşi facă teste pentru a putea fi prezenţi la diverse evenimente”, iar acest certificat verde duce la ”un grav atac la drepturile omului, drepturi prevăzute în Declaraţia Universală a Drepturilor omului şi în Constituţia României”.
”Orice acţiune care pune sub semnul întrebării drepturile şi libertăţile românilor trebuie să fie supusă dezbaterii şi votului” parlamentarilor, conform legii fundamentale a României, reiterează doamna deputat AUR.
Doamna Șerban a adresat căteva întrebări esenţiale membrilor Guvernului, însă e sigură că nu va primi vreun răspuns de la aceştia: ”călcând pe Constituţie vreţi să atentaţi şi la dreptul la viaţă?”, ”românii merită doar deznădejde şi suferinţă? V-am mai întrebat: când vor conta românii, când vă veţi apleca asupra nevoilor lor?”
În încheierea declaraţiei sale, doamna deputat AUR solicită din nou punerea moţiunii de cenzură în dezbatere şi supunerea acesteia la vot, ”pentru a reintra în cadrul constituţional şi a se încheia perioada în care statul de drept a fost suspendat, măcar în cel de-al treisprezecelea ceas”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:57