Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Ședinţa Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, s-a desfăşurat în ziua de marţi, 28 septembrie 2021, de la ora 15:30. Membrii Comisiei au avut spre dezbatere şi aprobare, următoarea ordine de zi:

1.Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr.178/2002 şi a Regulamentului (CE) nr.1223/2009 şi de abrogare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliului PLx 346/2021 – aviz;
2.DIVERSE.
În urma dezbaterilor, la punctul 1, în avizare, al ordinii de zi, membrii Comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, întocmirea unui aviz favorabil.
La punctul 2, al ordinii de zi, membrii Comisiei au avut dezbateri asupra iniţiativelor legislative aflate în portofoliul Comisiei.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:35