Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Oana Gianina Bulai (Grupul parlamentar al PSD)

În spaţiul public s-a discutat intens cu privire la faptul că un medicament ESENȚIAL în lupta cu CORONAVIRUSUL lipseşte din farmacii! Este vorba despre Favipiravir, un medicament care poate fi administrat, la recomandarea medicului, în formele uşoare şi medii de infecţie cu coronavirus.

Până în acest moment Favipiravirul nu a apărut în farmacii, nu poate fi prescris în ambulatoriu, cu toate că ordinul doamnei Mihăilă a fost adoptat şi prevede că medicii pot prescrie Favipiravir.
Potrivit dr. Sandra Alexiu, preşedinte Asociaţiei Medicilor de Familie din România, acest medicament trebuia să se găsească în farmacii încă din luna mai. Din păcate nu a ajuns nici până acum. Acelaşi doctor arată că, în cazul în care se administrează precoce, acest medicament îmbunătăţeşte foarte mult starea clinică a pacienţilor şi scade foarte mult presiunea pe spitale. Vorbim despre pacienţi care nu mai ajung să facă acele complicaţii, nu mai aglomerează camerele de gardă sau ATI-urile.
Dragoş Damian, director executiv al PRIMER, şi reprezentantul firmei care produce medicamentul, spune că aşteaptă de la Ministerul Sănătăţii o procedură concretă de eliberare a medicamentului în farmacii, cu consimţământ informat. Potrivit acestuia, fiecare zi în care acest medicament nu este în farmacii va încărca secţiile de terapie intensivă.
Conform informaţiilor apărute în spaţiul public, medicamentul ar putea fi eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor. Dar acest lucru înseamnă că pacienţii trebuie să ajungă la spital să facă evaluarea, după care să primească medicamentul. Adică, nu am scăzut deloc presiunea pe spital. Dimpotrivă, astfel instituţiile statului arată că nu au încredere în activitatea medicilor de familie.
În vreme ce la noi e o problemă cu Favipiravir, Ungaria produce antiviralul încă de anul trecut cu 3 producători. De asemenea, tot în Ungaria, acesta e dat gratuit cetăţenilor maghiari în baza reţetei de la medic.
Care este motivul pentru care România nu produce încă Favipiravir, în condiţiile în care avem şi noi producători de medicamente? De ce acest medicament, care poate reduce presiunea pe spitale, nu este prescris de medicii de familie şi de ce nu poate fi găsit şi în circuitul deschis, nu doar în farmaciile din cadrul spitalelor.
Vor răspunde guvernanţii la aceste întrebări?
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:16