|
primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL)
Parteneriatul Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, un factor de siguranţă pentru fiecare român
Aniversarea recentă a zece ani de la adoptarea Declaraţiei comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi de la semnarea Acordului între România şi SUA privind amplasarea Sistemului de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România, constituie un bun prilej de consolidare a relaţiilor bilaterale dintre cele două state, precum şi a angajamentelor ţării noastre în cadrul acestor parteneriate extrem de importante.
Colaborarea româno-americană este rezultatul coeziunii şi solidarităţii tuturor decidenţilor şi reprezintă o dovadă de inteligenţă şi maturitate politică. Evenimentul din urmă cu zece ani a demonstrat că România nu este o ţară oarecare, ci una orientată spre democraţie şi progres, deoarece semnarea acordurilor menţionate, alături de intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, a fost unul din momentele istorice ale ţării noastre din ultimii 31 de ani.
Fără îndoială însă, gestul de unitate al forţelor politice şi al tuturor factorilor implicaţi în demersul de acum zece ani trebuie continuat şi dezvoltat. În contextul evenimentelor desfăşurate la graniţa de est a României şi a controverselor violente dintre Rusia şi Ucraina, statutul conferit de Parteneriatul Strategic cu SUA oferă României o perspectivă benefică şi încurajatoare.
Din păcate, clasa politică a cam lăsat deoparte bugetul apărării, abia în ultimii doi ani actuala guvernare liberală apreciind în mod realist programul de înzestrare a armatei, prin alocarea unor bugete mai mari. Şi pentru acest an, avem nevoie de o rectificare pozitivă a bugetului Ministerului Apărării Naţionale, în vederea continuării procesului vital al modernizării şi înzestrării Armatei Române.
Sunt optimist în ceea ce priveşte asigurarea continuităţii prezenţei noastre alături de SUA în Alianţa Nord-Atlantică şi sunt convins că se vor lua în continuare măsuri adecvate cu evenimentele petrecute în apropierea graniţelor noastre. În acest context, este extrem de important să asigurăm Apărării un buget corect, astfel încât să nu avem sincope din punct de vedere strategic, respectiv al siguranţei naţionale.
Progresele înregistrate în ultima perioadă sunt remarcabile, însă aflându-ne la graniţa estică a Uniunii Europene şi NATO, este evident faptul că avem nevoie de consolidarea securităţii frontierelor cu Ucraina şi Moldova, proces ce presupune un efort bugetar pe măsură.
Desigur, deţinem în prezent capabilităţi solide de apărare antiaeriană, la Deveselu, Bucureşti, Constanţa, dar avem nevoie de îmbunătăţiri la capitolul aviaţie militară, precum şi în ceea ce priveşte modernizarea şi înzestrarea fregatelor, având în vedere provocările de securitate maritimă existente la Marea Neagră.
Sunt necesare resurse dinamice şi continue pentru Armata Română, deoarece provocările prognozate pentru anii următori sunt extrem de serioase. O Alianţă Nord-Atlantică puternică pe frontul de est este în interesul naţional, iar o Românie pregătită din punct de vedere militar, după modelul polonez, spre exemplu, poate conferi un grad sporit de siguranţă pentru fiecare cetăţean al ţării.
|