|
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
PNL Galaţi prezintă drept realizări dezastrul şi haosul aduse de guvernarea Cîţu.
Unui copil căruia ii laşi casa la dispoziţie nu îi poţi reproşa haosul creat.
Unei guvernări care a aruncat în haos o întreagă ţară însă îi poţi inventaria eşecurile şi o poţi trage la răspundere.
Ceea ce fosta guvernare de dreapta, ridicată pe piedestal de PNL Galaţi, consideră realizări, populaţia le resimte ca pe constrângeri, austeritate, proastă gestionare a situaţiei.
În plus, fosta guvernare rămâne principalul responsabil pentru mii de morţi Covid-19 pe care i-a lipsit de demnitate, de dreptul de a fi jeliţi şi înmormântaţi creştineşte, îngropându-i în saci de plastic.
E guvernarea groazei în timpul căreia spitalele au luat foc. Au pierit zeci de pacienţi în aceste incendii şi nimeni nu a fost tras la răspundere până acum pentru aceste morţi năprasnice.
Liberalii consideră că guvernarea lor a sprijinit masiv sistemul de sănătate în lupta împotriva pandemiei. Acest sprijin înseamnă, de fapt, pacienţi cu intervenţii chirurgicale proaspete, evacuaţi din spitale, chiar şi din paturile secţiei ATI, pe timp de noapte; pacienţi cronici cărora li s-a blocat accesul în spitale, accesul la tratament, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa.
Eforturile de a ţine şcolile deschise, despre care vorbesc liberalii, sunt simple vorbe în vânt. Nu e nicio lună de la începerea anului şcolar şi în judeţul Galaţi avem deja şcoli şi grădiniţe închise. Iar anul trecut a fost un răsunător fiasco pentru sistemul de învăţământ. Şcoala online le-a blocat multor copii accesul la educaţie.
Vorbiţi de creştere economică? O creştere creată artificial de creşterea preţurilor, nu de vreo bunăstare.
Vorbiţi de reformă în administraţie? Acea reformă care a generat dublarea posturilor de bugetari din Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova (DRRM), o instituţie cu activitate aproape inexistentă, de exemplu?
Reforma promisă de Florin Cîţu s-a transformat, de fapt, într-o competiţie în care instituţii ale Guvernului au angajat oameni pe bandă rulantă, în unele cazuri fără nicio explicaţie.
Vorbiţi de măsuri pentru a proteja românii de scumpirile la energie? Glumiţi? Aţi minţit că UE nu permite plafonarea preţurilor şi Spania v-a contrazis; apoi aţi vrut ca legea consumatorului vulnerabil să îşi facă efectul abia de anul viitor. În cele din urmă aţi propus o măsură care nu protejează consumatorul vulnerabil, ci asigură integral încasările marilor giganţi din energie.
Mărirea salarială de care vorbiţi e doar o glumă, pentru că aţi decis-o conştienţi că veţi fi măturaţi de la guvernare şi nu veţi avea răspunderea aplicării ei. De un an de zile populaţia geme sub povara creşterilor de preţuri ce pune presiune pe salariile îngheţate.
Spuneţi că aţi reuşit adoptarea PNRR în termenul propus. Dacă v-aţi propus să fim codaşii Europei, cu adevărat aţi reuşit. Majoritatea statelor europene au încasat prima tranşă din vară. România încă nu.
Concluzia: normalitatea văzută de guvernarea ruptă de realitate şi populaţie, pentru ceilalţi e anormală, e de fapt laţul strâns în jurul gâtului, care nu le mai permite să respire.
|