Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Mihai-Alexandru Badea (Grupul parlamentar al USR)

Cu două săptămâni în urmă, deşi comunicatul de presă publicat de CCR era cât se poate de clar, membrii taberei Cîţu din PNL s-au şi repezit să iasă pe Facebook cu interpretări care mai de care mai absurde, cum că moţiunea de cenzură depusă de USR ar avea nişte vicii de procedură atât de grave, încât vom fi obligaţi să votăm împotrivă chiar dacă în cele din urmă va fi supusă la vot.

Astăzi, după publicarea motivării, toţi postacii au tăcut mâlc. And for a good reason, cum ar spune fostul premier. Pentru că hotărârea - adoptată cu unanimitate de voturi, by the way - confirmă că toate apărările pe care USR le-a susţinut în faţa judecătorilor constituţionali au fost întemeiate. Iar dacă până şi Valer Dorneanu ne-a dat dreptate, vă puteţi face o idee cam cât de departe s-a mers cu abuzurile.
Ce a făcut CCR, pe scurt şi pe înţeles?
1) A constatat că semnăturile sunt în regulă, pentru că niciun act normativ nu prevede că trebuia să folosim cerneală albastră, să punem ştampilă pe timbru şi să aducem dosar cu şină. Relevantă este voinţa semnatarului, nu modul de exprimare, iar veridicitatea n-o poate contesta decât deputatul sau senatorul în cauză, nu Birourile permanente reunite şi cu atât mai puţin Guvernul.
2) A stabilit că acest conflict constituţional a fost cauzat de Parlament, mai exact de Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Birourile permanente reunite. Primul pentru că n-a trimis moţiunea de cenzură la Guvern în ziua depunerii la Parlament, aşa cum scrie în Constituţie, iar celelalte pentru că membrii PNL, PSD şi UDMR au blocat prin boicot citirea şi votarea acesteia, încălcând termene şi din Regulament şi din Constituţie.
3) A decis că procedura trebuie să continue fără întârziere cu supunerea la vot a moţiunii de cenzură, evident fără nicio constrângere să votăm respingere sau altceva. Dacă ar fi admis că puterea poate să oprească prin propria sa culpă controlul parlamentar declanşat de opoziţie, România ar fi părăsit practic lista ţărilor considerate democratice.
Și cum CCR n-a menţionat că demersul USR ar fi rămas fără obiect ca urmare a demiterii Guvernului, înseamnă că Florin Cîţu ar putea scrie o nouă pagină de istorie, devenind cel dintâi prim-ministru concediat de două ori, consecutiv chiar. Asta după ce a bătut deja recordul cu numărul de voturi prin care a fost trimis acasă, un incredibil 281 din tot atâtea exprimate.
Cine ştie, poate de aceea s-o fi comparat cu Superman.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:14