|
primt de la domnul deputat Adrian Giurgiu (Grupul parlamentar al USR)
Premieră naţională, organizată de biroul parlamentar al deputatului USR de Mureş, Adrian Giurgiu
Deputatul Adrian Giurgiu a marcat o premieră în România, la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor, unde a organizat prima dezbatere naţională despre modul în care putem folosi şi adapta noile tehnologii în protejarea pădurilor şi organizarea sistemului forestier.
Parlamentarul USR a arătat că “una dintre concluziile dezbaterii este că avem nevoie de un control mult mai eficient la ieşirea lemnului din pădure. Mulţi dintre participanţi au subliniat că reglementarea programului de transport al lemnului este absolut necesară şi că transportul pe timp de noapte este abuziv şi deloc logic. Alte puncte de vedere au arătat că se impune stabilirea traseului obligatoriu şi trecerea prin puncte fixe, alături de folosirea camerelor de supraveghere video”, a opinat Adrian Giurgiu.
Invitaţii la eveniment au arătat că în PNRR sunt prevăzute sume pentru monitorizarea video a mai multor zone, inclusiv forestiere, iar programul SUMAL 2.0 se va pune în acord cu legislaţia. Este însă nevoie de un consens al politicienilor şi profesioniştilor în privinţa legislaţiei din silvicultură. Aceasta trebuie rescrisă, fluidizată, iar sancţiunile trebuie să ducă la pedepsirea făptaşilor în domeniul infracţiunilor silvice.
La dezbatere au participat membri ai Comisiilor de mediu ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Ionuţ Sorin Banciu, secretar de stat in Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Octavian Berceanu, fostul director al Gărzii Naţionale de Mediu, George Gărbacea, fostul director al Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului, Ciprian Muscă, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România, dar şi reprezentanţi ai direcţiilor silvice, experţi de mediu şi reprezentanţi ai ONG-urilor.
Iniţiatorul evenimentului, deputatul USR de Mureş, a concluzionat că “dacă vrem să salvăm pădurea, trebuie să prevenim tăierile ilegale şi nu să le constatăm”. Acesta este motivul care stă la baza dezbaterilor viitoare pe acest subiect.
|