|
primită de la doamna deputat Oana-Alexandra Cambera (Grupul parlamentar al USR)
„Aleşii locali nu sunt speciali”
Declaraţia mea politică vine în contextul în care proiectul USR de eliminare a pensiilor speciale a primarilor a primit ieri raport de respingere în cadrul Comisiei de administraţie.
O să dau citire unui mesaj pe care l-am primit de la un cetăţean: „Vă rugăm să eliminaţi pensiile speciale! De ce sunt politicienii aşa speciali?? De ce au crezut că sunt mai importanţi decât noi care aşteptăm de atâţia ani pensii corecte?” Mă întreb dacă am ajuns să trăim în lumea în care toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt totuşi mai egali decât alţii? Sunt oare aleşii locali mai speciali decât cei care i-au votat, astfel încât să merite indemnizaţii suplimentare la pensie sau o prioritizare în rezolvarea problemelor sistemului de pensii?
Am auzit ieri în comisie faptul că primarii au fost dedicaţi ani de zile comunităţilor. Da, nu vin să neg asta, dar suntem noi cei care să judecăm că dedicarea lor este mai presus faţă de a altor categorii profesionale şi merită prioritizată??
Înţeleg nivelul de responsabilitate pe care îl presupune rolul de ales public, dar acest rol este unul dorit şi asumat. Avem inclusiv o decizie a Curţii Constituţionale care arată că politicienii nu pot avea mai multe drepturi, nu sunt o categorie socio-profesională şi nici o categorie specială ca să merite o indemnizaţie separată pentru ei. Înţeleg că munca acestora trebuie retribuită corespunzător, însă nu prioritar faţă de alte nevoi şi mai ales în actualul context!
Sper să dăm un vot corect când acest proiect va ajunge în plen, pentru că realitatea este că avem aproape un milion de bătrâni cu o pensie minimă garantată de 800 de lei pe lună. Aţi putea, dragi colegi, să priviţi în ochi pensionari care au muncit o viaţă şi să le explicaţi de ce primarii lor merită o indemnizaţie specială şi nu doar atât, să le explicaţi şi de ce trebuie să rezolvăm prioritar aceste pensii înaintea altora. Și după aceea să votăm în plen acest raport de respingere.
În Comisia de administraţie publică colegi de la PNL, UDMR şi PSD au susţinut că o indemnizaţie specială este firească şi necesară, pentru că suntem la coada clasamentului în ceea ce priveşte veniturile primarilor şi prin urmare şi pensiile. Nu este singurul domeniu în care suntem la coada clasamentului, stimaţi colegi, dar asta nu înseamnă că pensiile primarilor reprezintă o prioritate. Poate că o prioritate ar trebui să fie o soluţie pentru faptul că avem cea mai mare sărăcie în muncă şi 15% dintre angajaţii din România, deşi muncesc, nu se descurcă cu toate cheltuielile de la o lună la alta.
Dragi colegi, vă cer să aveţi curajul să vă asumaţi pentru toată Romania o reformă a pensiilor, să facem o comisie parlamentară care să îndrepte acest sistem şi să nu susţinem măsuri prioritare pentru colegii de partid, aleşi publici!
|