Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Silviu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Plafonarea preţurilor este soluţia pe care o aşteaptă toţi românii!

Ne aflăm în pragul iernii într-un context internaţional extrem de defavorabil, în special pentru consumatorii români.

Riscăm să producem o dramă naţională în această iarnă prin faptul că marea majoritate a populaţiei ţării noastre va fi nevoită să suporte frigul în case. Preţurile au explodat în întreaga Uniune Europeană, atât la gazele naturale, cât şi la energia electrică, încă dependentă de producţia prin arderea hidrocarburilor.
Contextul internaţional nefavorabil este cauzat de jocurile geostrategice care, din păcate, afectează în mod direct şi ţara noastră. Scumpirea gazelor din Rusia şi crearea de rute de transport a acestora care ocolesc ţara noastră au condus la preţuri colosale pentru aceste resurse. Chiar şi aşa, ţara noastră a înregistrat o creştere cu peste 380% a importului de gaze naturale din Rusia. Asta în pofida faptului că România este producător şi că are resurse naturale încă neexploatate.
Mai mult, înregistrăm o creştere a exporturilor de energie electrică ieftină produsă prin hidrocentrale şi centrala nucleară de la Cernavodă, însă preţurile electricităţii pentru consumatorii interni sunt prohibitive.
Din nefericire, acest context internaţional nefavorabil a coincis şi cu o măsură de liberalizare a pieţei de energie, măsură prevăzută de acordurile încheiate de România cu mulţi ani înainte. Însă, doar extrem de proasta gestionare a acestei liberalizări a făcut ca preţul energiei să crească şi de zeci de ori! Acum, în prag de iarnă, românii riscă să nu poată suporta costurile facturilor sau, mai rău în timp de pandemie, să stea în frig!
Partidul Social Democrat este singurul partid care a ales să-şi asume responsabilitatea de a proteja cetăţenii români în defavoarea profiturilor companiilor din sectorul energetic. Noi credem că oamenii sunt mai importanţi decât companiile sau corporaţiile şi, de aceea, moral şi etic este să asigurăm oamenilor minimul nivel de trai chiar dacă asta afectează profiturile uriaşe ale unora.
PSD a depus o serie de amendamente prin care, urmând exemplul altor ţări europene cum ar fi Spania, să se plafoneze preţurile la energie şi gaze naturale pe perioada iernii. PSD a propus un plafon al energiei active de 250 lei/Mwh faţă de ultimele oferte ale furnizorilor care au ajuns la 950 lei/Mwh! La gaze naturale noi am propus 135 lei/Mwh, faţă de 650 lei/Mwh propuse de furnizori.
Soluţiile noastre propun o scădere de 74% în cazul energiei şi de 79% în cazul gazelor naturale pe o perioadă de 6 luni, adică până la depăşirea lunilor dificile de iarnă.
Speranţa noastră este să înţelegem cu toţii că românii nu pot suporta costuri suplimentare de minim 1.200 euro pe an fiindcă statul român nu îi poate proteja în faţa acestor scumpiri ireale! De aceea, măsurile propuse de PSD pentru protejarea populaţiei trebuie să intre în vigoare cât mai rapid!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:58