Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Onuţ Valeriu Atanasiu (Grupul parlamentar al PNL)

Dacă un cataclism ar fi ucis toţi locuitorii din Mangalia, Tecuci sau Râmnicu Sărat, iar situaţia ar fi ameninţat să se repete, în alt oraş, sunt convins că o ţară întreagă s-ar fi mobilizat ca acest lucru să nu se întâmple. Indiferent de culoare politică, de pregătire profesională ori de credinţe personale.

În cazul fiecăruia dintre cele trei municipii, e vorba de mai puţin de 35.000 de locuitori, iar o catastrofă de asemenea proporţii ne-ar fi îngrozit. Nu pare să ne sperie însă faptul că, din cauza Covid 19, au murit până acum mai mult de 45.000 de români. În ritmul actual, în zece săptămâni vom atinge nivelul de 70.000 iar în alte zece, suta de mii. În 20 de săptămâni, ar putea deceda oameni cât toţi locuitorii din Mangalia, Tecuci sau Râmnicu Sărat, la un loc.
Matematic, aceasta este direcţia către care mergem, iar realitatea o confirmă, zi de zi. Soluţia, vaccinarea - pe cât de simplă, este pe atât de complicată pentru că impune implicare totală. Pentru a ajunge la acest tip de implicare este nevoie în primul rând de exemple, de cât mai multe exemple din rândul comunităţii. Este necesar ca oamenii politici să sprijine vaccinarea, ca medicii, profesorii, preoţii, militarii, poliţiştii să ofere propriul exemplu, ca administraţia locală să găsească şi nu să aştepte soluţii.
În lipsa imunizării, în fiecare săptămână îngropăm populaţia unui oraş cât Sulina sau Făurei. Părinţi, bunici, copii pe care nu avem cum să-i mai aducem înapoi.
În momentul de faţă se impune un apel general de implicare pentru că vorbim, de fapt, de un apel la supravieţuire.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:34