Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
PSD agreează armistiţiul politic cu condiţia asumării celor zece măsuri propuse pentru ieşirea din criză

Partidul Social Democrat consideră că succesul unui armistiţiu politic pentru depăşirea crizei sanitare, economice şi sociale în care ne aflăm este indisolubil legat de un efort conjugat şi coerent al întregii clase politice, mai ales a formaţiunilor care au generat această stare de haos total în care se află ţara.

PSD a fost primul partid care, de peste un an, a cerut în repetate rânduri reprezentanţilor coaliţiei de guvernământ, semnarea unor pacturi şi armistiţii ce au drept scop asigurarea sănătăţii şi securităţii sociale a românilor. Inclusiv în actuala criză politică, PSD a fost primul partid care a arătat deschidere pentru un dialog cu premierul desemnat, propunând în acest sens un plan, cu zece măsuri, ce trebuie adoptate în regim de urgenţă, pentru a putea închega o înţelegere ce vizează depăşirea situaţiei actuale.
Din păcate, preşedintele PNL a subminat, din start, şansele oricărei continuări a discuţiilor şi a tratat cu indiferenţă măsurile propuse de PSD, pentru români şi firmele româneşti. Atitudinea lui Florin Cîţu este total opusă ideii de armistiţiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea tuturor ostilităţilor care produc daune considerabile.
Prin atitudinea sa, de o superioritate neînţeleasă, Florin Cîţu a distrus însă toate punţile de dialog. Premierul demis continuă astfel să facă rău României, aşa cum a făcut şi cât timp a fost şef cu puteri depline la Palatul Victoria, prin dezastrul sanitar, explozia preţurilor la energie şi haosul din educaţie. Rezultatul acţiunilor sale iresponsabile face victime în fiecare zi, prin numărul mare de decese, prin falimentul firmelor şi prin barierele puse viitorului naţiunii, din perspectiva închiderii şcolilor.
PSD consideră că un armistiţiu politic este absolut necesar, România şi românii având nevoie ca un asemenea document să fie reliefat prin acţiuni concrete ale partidelor politice care au declanşat actuala criză politică.
Reiterăm că, în cazul în care PNL, USR şi UDMR agreează un armistiţiu politic şi îşi asumă cele zece măsuri urgente propuse de noi, PSD se va alătura cu fermitate acestui demers.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:10