Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
Preţurile la energie electrică şi gaze naturale au fost plafonate în Parlament

Astăzi a fost votată plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale în Parlament ca urmare a demersurilor realizate de PSD. Dacă PSD nu ar fi iniţiat Petiţia prin care a invitat cetăţenii să semneze pentru această plafonare, parlamentarii de dreapta ar fi amânat luarea unei astfel de decizii.


Petiţia, care a adunat aproape 500.000 de semnături, împreună cu celelalte demersuri ale social democraţilor, a determinat Guvernul demis condus de premierul interimar Florin Cîţu şi toţi deputaţii şi senatorii PNL-USR-UDMR să se ocupe de problemele reale ale românilor.

„Cele peste 7000 de semnături pe care Organizaţia Judeţeană PSD Botoşani le-a colectat pentru Petiţia PSD, atât prin discuţii faţă în faţă, cât şi prin intermediul mijloacelor de comunicare online, au fost transformate în vot pentru intrarea în vigoare a acestei legi de la 1 noiembrie. Asta am promis de la debutul campaniei de strângere de semnături şi asta am făcut. Astăzi, noi, social-democraţii, am demonstrat că suntem capabili să facem majorităţi parlamentare punctuale pentru a adopta soluţii la problemele de maxim interes pentru români”, a declarat secretarul executiv al PSD Botoşani, deputatul Alexandra Huţu.
Este o dublă victorie a PSD, care, chiar şi din Opoziţie, a reuşit să impună cu succes atât plafonarea, ca soluţie de blocare a scumpirilor energiei, cât şi includerea în mecanismul de plafonare şi compensare a instituţiilor publice de interes strategic - spitale, şcoli, aşezăminte sociale etc.- dar şi a IMM-urilor, care sunt deja sufocate de creşterile preţurilor la energie.
„Astăzi, datorită insistenţei tuturor colegilor de la PSD, s-a pus pe Ordinea de zi a Plenului Camerei Deputaţilor şi s-a votat legea plafonării preţurilor la gaze şi electricitate. Am votat alături de colegii mei de la PSD Botoşani şi din celelalte judeţe ale ţării pentru oprirea tăvălugului creşterilor facturilor la utilităţi", a adăugat Alexandra Huţu.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:13