|
primită de la domnul deputat Dumitru Flucuş (Grupul parlamentar al PNL)
Primarii primesc o mână de ajutor din Parlament pentru a putea continua proiectele importante din comunităţile locale!
În calitate de secretar al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor, dar şi ca fost primar, susţin proiectele menite să dezvolte localităţile ţării.
Am primit semnale de la mai multe asociaţii ale primarilor din ţară care spuneau, pe bună dreptate, că foarte multe proiecte începute riscau să fie sistate din cauza scumpirilor la materiale de construcţie, carburanţi sau forţa de muncă. M-am consultat şi cu cei de la Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Cum ar fi fost dacă şcolile, grădiniţele, spitalele sau proiectele de apă-canal ar fi fost blocate în acest moment? S-ar fi pierdut deja banii cheltuiţi, iar prejudiciul ar fi fost decontat tot de români!
În consecinţă, în Comisia de administraţie am susţinut proiectul de lege prin care contractele de achiziţie publică vor putea fi ajustate printr-un act adiţional. Am simplificat procedura şi nu am lăsat ca primarii să fie nevoiţi să facă noi licitaţii, noi caiete de sarcini sau să stea cu mâna întinsă la Guvern.
Astfel, nu doar că salvăm proiectele începute, dar ajutăm şi întreprinzătorii locali să nu trimită oamenii în şomaj, iar firmele să intre în faliment.
Odată cu începerea Pandemiei de Covid-19, preţurile la materialele de construcţii au crescut enorm. Dacă în contractul iniţial antreprenorii se obligau să se încadreze într-o anumită sumă, după creşterea preţurilor acest lucru ar fi fost imposibil. Iar vina nu este nici a primarilor şi nici a firmelor contractante. Preţul lemntului a crescut aproape cu 40% în unele cazuri, preţul pentru oţel beton - cu aproximativ 60%, a polietilenei - cu 40%. Aceste scumpiri ar fi blocat foarte multe proiecte, ar fi afectat şi economia naţională, având în vedere că impactul posibil al crizei asupra sectorului de construcţii, sector care contribuie cu 6,6% din PIB, ar fi fost unul catastrofal.
Prin legea votată la comisie am venit cu o soluţie aşteptată la problema creşterii preţurilor materialelor de construcţii. Constructorii pot să încheie un act adiţional la contractul de bază, la contractele aflate în execuţie, prin care să modifice preţul materialelor de construcţii stabilite în contractul iniţial, în funcţie de statisticile oficiale ale INS.
Autorităţile locale pot depune cereri la ministerul de resort pentru a acoperi diferenţele apărute. Astfel, primarii nu vor fi nevoiţi să taie alte fonduri, pentru a finaliza un proiect deja aprobat şi aflat în execuţie.
Prin acest proiect, sprijin autorităţile locale să continue investiţiile în şcoli, spitale, sisteme de apă şi canalizare.
Fac apel la toate forţele politice din Parlament să se mobilizeze săptămâna viitoare şi să voteze la votul final, din Camera Deputaţilor, acest proiect şi să dea o gură de oxigen primarilor gospodari din această ţară.
|