|
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
Demagogia PNL Galaţi
Astăzi am văzut în mediul online cu câtă demagogie se revolta deputatul George Stângă pe motiv că au fost nedreptăţite localităţile PNL gălăţene la repartizarea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean.
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, în cei cinci ani de activitate, a dovedit atenţie şi grijă pentru tot judeţul. Investiţiile s-au făcut acolo unde situaţia o cerea, unde oamenii aveau nevoie, fără criteriu politic.
Cu o demagogie caţavenciană, deputatul liberal distorsionează realitatea, astfel încât să mai mascheze puţin jaful din bani publici pe care Guvernul Cîţu, fără vreo urmă de jenă sau reţinere, l-a făcut nu o dată, nu de două ori, nici de trei ori, şi, mai ales: l-a făcut premeditat, cu intenţie evidentă.
Alocările făcute “noaptea ca hoţii”, imediat după demiterea guvernului, au fost a patra sfidare la adresa localităţilor PSD care nu prezentau interes pentru Cîţu, nu făceau parte din România lui galbenă.
Dacă prin alocările–cadou din campania electorală pentru alegerile locale din septembrie 2020, apoi în decembrie 2020 şi, în martie, prin celebra Anexa 7 îşi cumpăra voturile plătind anticipat, ultima (a patra) alocare a reprezentat plata pentru voturile celor care l-au înscăunat şef de partid, după ce a primit funcţia.
Deputatul liberal gălăţean răstoarnă adevărul cu bună ştiinţă, prezentând echilibrarea bugetelor locale făcută de Consiliul judeţean drept motivul pentru care PNL a spart puşculiţa fondului de rezervă la plecare, împărţind prada peneliştilor loiali supermanului Cîţu .
Ca atare, nu există termen de comparaţie între dreptatea făcută de către Consiliul Judeţean localităţilor ignorate de guvern şi sfidările guvernului picat în cap.
ANEXA 7
|