|
primită de la domnul deputat Silviu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Liberalii aruncă la gunoi românii din diaspora!
Probabil că pentru mulţi dintre noi este o surpriză cel puţin neplăcută modul în care Partidul Naţional Liberal a ales să se raporteze la ţară şi la responsabilitatea de a administra România.
Este prea lungă lista măsurilor confuze şi adesea incompetente pe care liberalii le-au luat în ultimii doi ani de guvernare. Însă, astăzi vreau să atrag atenţia asupra unei noi trădări a votului pe care cetăţenii l-au dat liberalilor.
O bună parte din cele 25 de procente pe care PNL le-a obţinut la alegerile parlamentare din 2020 au venit de la românii din diaspora. Propaganda politică agresivă de acuzare a PSD pentru toate relele din lume a fost amplificată exagerat în rândul românilor plecaţi peste hotare. Nu este o surpriză acest fapt deoarece încă din 2008 fostul PDL (actualmente mare parte din PNL!) a investit masiv în crearea unor reţele de influenţă în rândurile organizaţiilor româneşti din diaspora. Miza atunci a fost evitarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Investiţia a adus „profit” în sensul în care Băsescu a evitat suspendarea doar cu sprijinul diasporei, fiindcă în ţară românii se săturaseră de excesele sale şi ale PDL-ului.
PNL a folosit nevoile, dorinţele şi aspiraţiile românilor din afara graniţelor României pentru a mai obţine ceva procente în plus la alegeri. Interesant este faptul că, deşi PNL se baza pe voturile românilor plecaţi afară, în programul electoral din noiembrie 2020 se află doar un singur paragraf! Permiteţi să vă citez, punctul C „Justiţie, Siguranţa cetăţeanului, apărare naţională şi politică externă”, paragraful IV. Politică externă: „Susţinem redimensionarea şi modernizarea reţelei consulare a României pentru oferirea de servicii, asistenţă şi protecţie consulară de înaltă calitate tuturor românilor”. Atât. Asta este tot ce au trecut liberalii în programul electoral 2020 pentru diaspora.
Însă, acum, liberalii prin vocea premierului desemnat Nicolae Ciucă ne prezintă un program de guvernare care încalcă până şi acest umil şi fragil paragraf electoral! Iată ce ne prezintă onor Cabinetul ce ne cere acum votul: „Pentru asigurarea resurselor umane, financiare şi logistice necesare atingerii obiectivelor legate de extinderea şi modernizarea oficiilor consulare şi în vederea creşterii capacităţii procesare a serviciilor consulare, Guvernul va întreprinde demersurile legislative necesare pentru introducerea unor tarife pentru prestarea în regim de urgenţă a serviciilor consulare”. Dacă traducem, asta înseamnă că „români din diaspora, dacă vreţi consulate, trebuie să plătiţi taxe mai mari”.
Românii din diaspora au nevoie disperată de servicii consulare mai eficiente! Sunt aproape 4 milioane de români în afara graniţelor. Mulţi dintre ei aleg să nu se mai întoarcă în România tocmai din cauza batjocurei pe care guvernanţii o manifestă faţă de nevoile lor. Este anormal să mergi sute de kilometri doar pentru o procură sau obţinerea unui act de identitate sau de stare civilă! Să nu uităm că aceşti oameni sunt cetăţenii acestui stat şi ei trebuie respectaţi! Domnilor care vă doriţi guvernanţi, obligaţia voastră este să fiţi în slujba românilor, nu să adăugaţi taxe sub formă de şantaj! „Dacă vreţi servicii consulare, plătiţi mai mult!”.
În calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru românii din diaspora mă opun vehement creşterii acestor taxe consulare! Mai mult, această prevedere jignitoare din programul de guvernare este un motiv care mă obligă să nu votez un astfel de Guvern! Românii vă vor judeca!
|