Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Ziua Unităţii Naţionale şi Ziua Forţelor Armate a fost celebrată azi, în amintirea zilei de 4 noiembrie 1918, când Imperiul Austro-Ungar a capitulat, marcând sfârşitul Primului Război Mondial, pentru Italia reprezentând realizarea unităţii şi revenirea la forma geografică aşa cum o ştim azi.

Ceremonia de depunere de coroane s-a desfăşurat în prezenţa Ambasadorului Republicii Italiene la Bucureşti, Excelenta Sa Domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, ai unor înalţi reprezentanţi militari şi alţi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale.
A fost o onoare să reprezint Camera Deputaţilor la această ceremonie şi Asociaţia Italienilor din România - RO.AS.IT., în numele cărora am depus coroane de flori.
Onorăm totodată militarii care asigură securitatea şi siguranţa noastră, indiferent de patria sub a cărui jurământ servesc serviciul militar naţional cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
Această ceremonie militară reprezintă şi un omagiu adus tuturor militarilor căzuţi în toate războaiele.
Onore ai caduti!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:36