|
primită de la doamna deputat Simina Geanina Daniela Tulbure (Grupul parlamentar al USR)
Implicarea cetăţenilor responsabili în luarea deciziilor, o necesitate
Vechile partide politice sunt secate de ideologie sau vreun simţ de răspundere faţă de alegători. Din păcate, au prea multe "guri de hrănit", parteneri de satisfăcut şi roluri de jucat în paralel.
Astfel, cetăţenilor nu le rămâne altceva decât să accepte că le este sfidată inteligenţa prin argumentări halucinante, să se lase ademeniţi de promisiuni sau pur şi simplu să aleagă să ignore întreaga activitate politică.
Riscul ignoranţei este tocmai întărirea ideii unor politicieni că îşi pot permite orice, ca azi să declare ceva, iar peste o săptămână să schimbe în totalitate discursul.
Dar de ce ne mirăm? În momente de criză sau calamităţi, contează fundaţia oricărei construcţii. Partidele istorice se pare că nu duc mai departe lucruri bune, ci întâlnim doze mari de tergiversare, distanţare faţă de un fond etic şi o repulsie evidentă faţă de orice sau oricine care îşi propune transparenţă, reforme reale şi dezvoltarea sustenabilă a ţării. Liderii acestor partide se hrănesc din instabilitatea ţării şi exploatează în mod meschin neajunsurile cetăţenilor: "Vă ajutăm noi!", cu o pomană, cu puţin praf în ochi ca să ne facă să ne "potolim", însă să nu rezolvăm problemele stringente.
Constat că aceste partide sunt terifiate de progresul României pentru că ştiu că odată cu creşterea nivelului de trai, cu înmulţirea oportunităţilor pentru cetăţeni aceştia îşi vor pune tot mai multe întrebări şi vor trebui să livreze mai mult: nu doar discursuri, ci mai ales fapte şi soluţii.
A sta pe margine nu mai e o strategie sănătoasă pe termen lung. România are nevoie de o clasă politică pro europeană şi progres, o clasă politică stabilă şi hotărâtă, care să aibă în componenţă tot mai mulţi oameni buni, profesionişti şi tineri cu iniţiativă.
Invit cetăţenii care-şi doresc progres să analizeze opţiunile şi să se implice activ în viaţa comunităţii şi în luarea de decizii pentru ca resetarea mediului politic românesc să devină realitate. Implicarea cetăţenilor responsabili în luarea deciziilor este o necesitate. Aşa cum observaţi, nu va fi nici simplu, nici comod şi nici plăcut, însă e o datorie a noastră pentru viitorul nostru, a celor apropiaţi nouă şi a generaţiilor următoare.
|