Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL)
Veteranii din teatrele de operaţii ai Armatei Române merită toată recunoştinţa noastră

Îi omagiem astăzi pe veteranii din teatrele de operaţii, a căror zi a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se întruneau condiţiile necesare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
Cred cu tărie că toţi românii trebuie să fim mândri de calitatea de demni urmaşi ai marilor noştri înaintaşi, veteranii de război ai Armatei Române, apreciaţi pentru excepţionalele lor calităţi şi pentru bravura şi dăruirea de care au dat dovadă pe câmpurile de luptă.
Îmi exprim gratitudinea şi recunoştinţa faţă de veteranii de război, urmaşii şi văduvele acestora. Vreau să vă mulţumesc pentru demnitatea cu care aţi traversat momentele dificile de-a lungul anilor şi, chiar dacă statul nu a onorat de fiecare dată cum se cuvine eforturile dumneavoastră, sunt sigur că spiritul de sacrificiu de care aţi dat dovadă va fi un exemplu pentru noi toţi, şi în special pentru tineri.
Consider că autorităţile statului trebuie să fie preocupate cu prioritate de soarta veteranilor şi a urmaşilor acestora, prin punerea în aplicarea măsurilor pentru protejarea acestei categorii de persoane.
Veteranii din teatrele de operaţii la care a participat Armata Română merită toată recunoştinţa noastră, cu atât mai mult cu cât 30 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în misiunile executate în Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina, iar peste 200 au fost răniţi.
Multă sănătate şi La Mulţi Ani!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:15