|
primită de la preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, domnul deputat Mihai Weber (Grupul parlamentar al PSD)
E timpul ca patrimoniul românesc să fie tratat ca un un element de dezvoltare şi de prosperitate, nu ca un consumator de fonduri
16 noiembrie este Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, data la care, în 1972, Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a adoptat Convenţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, la care România a devenit parte din 1990.
Și, tot pe 16 noiembrie, în 1995, statele membre UNESCO au adoptat ”Declaraţia principiilor toleranţei”. Un semn de respect faţă de diversitatea şi bogăţia culturală, o invitaţie la umanism şi la solidaritatea popoarelor lumii pentru a proteja locuri şi lucruri purtătoare de valoare universală.
În calitate de preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, dar mai ales ca român, nu găsesc, din păcate, în ziua de astăzi, vreun motiv de sărbătoare, ci multe motive de îngrijorare. 2021 a fost un an cu o agendă bogată în ceea ce priveşte UNESCO: s-au aflat în dezbaterea Comitetului Patrimoniului Mondial două dosare importante pentru noi, Peisajul cultural minier ”Roşia Montană” şi Ansamblul monumental ”Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. S-au împlinit şi 65 de ani de prezenţă a României în UNESCO, prilej pentru o evaluare onestă a realităţii.
">Am avut un dialog deschis cu experţi, cu autorităţi locale, cu mediul academic, cu cel guvernamental şi neguvernamental. Am adus la aceeaşi masă toţi actorii implicaţi în protejarea şi promovarea patrimoniului românesc. Ce am constatat? Probleme care trenează de 30 de ani! Un cadru legislativ insuficient armonizat sau chiar lipsa unor prevederi, un Cod al Patrimoniului promis, dar aflat într-o veşnică dezbatere. Și, peste toate, o dramatică subfinanţare, practicată de la un guvern la altul, de la un buget la altul! La care se adaugă şi o criză de personal calificat în problematica patrimoniului.
Am stat de vorbă cu toate consiliile judeţene pe raza cărora există monumente UNESCO. Este o prăpastie între politicile alocărilor bugetare şi nevoile reale ale comunităţilor! Numai pentru intervenţii rapide la monumentele UNESCO româneşti ar fi nevoie de alocarea a 23 de milioane de lei, şi am propus acest lucru la Rectificarea Bugetară din 2021. Un pas, poate, pentru a intra pe un drum al normalului, al respectului faţă de valori, faţă de trecut, faţă de lucrurile care ne fac să fim unici în universal.
Există soluţii? Cu siguranţă da, dar trebuie să dezbrăcăm haina politicianistă! Am demarat la comisie modificări legislative care depind de noi. Am propus şi avem nevoie de susţinere pentru ca Legea Bugetului 2022 să nu mai ignore patrimoniul nostru cu valoare universală. În plus, ne dorim ca un procent fix din Programul Naţional de Restaurare al Ministerului Culturii să fie alocat către monumentele UNESCO, astfel încât să putem vorbi despre o predictibilitate a intervenţiilor. Pentru a rămâne parteneri internaţionali credibili, până la sfârşitul acestui an, trebuie să avem reglementări clare privind administrarea şi planurile de gestiune ale monumentelor UNESCO din România
Avem nevoie de spitale, de şcoli, de drumuri bune, de apă şi gaze, avem nevoie de pensii şi salarii mai mari. Toate se pot rezolva cu bani europeni, cu fonduri locale sau guvernamentale. Dar sufletul poporului român, istoria şi cultura lui, nu mai pot fi reparate! Niciun grant european nu ar mai putea aduce înapoi cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, albastrul de Voroneţ sau bisericile de lemn din Maramureş, dacă acestea s-ar pierde!
Vorbim la nivel global despre Agenda 2030 a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă. Uniunea Europeană are şi ea o nouă agendă culturală, croită pe aceleaşi principii! Cred că a venit timpul ca şi noi, românii, să acceptăm o schimbare de paradigmă. Să tratăm cultura ca pe un element de dezvoltare locală, ca pe un factor generator de armonie şi de bunăstare, nu doar ca pe un consumator de fonduri. Și poate că a venit timpul ca şi şcoala românească să modeleze viitorul acestei naţii, în respect faţă de tradiţii, de valorile pe care le-am moştenit şi care trebuie duse mai departe. Doar aşa vom putea să ne păstrăm identitatea noastră românească în marea diversitate a lumii!
|
