|
primită de la doamna deputat Denisa-Elena Neagu (Grupul parlamentar al USR)
Guvernul PNL trebuie să răspundă urgent la o întrebare simplă: când vor începe plăţile pentru măsura HoReCa?
Răspunsul este aşteptat de cele peste 10.000 de firme care au solicitat această finanţare nerambursabilă promisă de PNL încă din 2020. Însă, PNL nu a găsit timp să dea un răspuns la această întrebare în cele două luni de zile de când Virgil Popescu a revenit la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Mai grav este că Virgil Popescu, acelaşi ministru care promitea marea salvare a industriei HoReCa, nu a întreprins niciun demers în urgentarea finalizării analizei aplicaţiilor şi demararea plăţilor. O arată chiar cifrele publicate de minister.
Între 27 iulie 2021 (data limită pentru depunerea solicitării) şi începutul lunii septembrie se analizaseră 6.119 dosare. De la plecarea ministrului USR Claudiu Năsui şi până la finalul săptămânii trecute au mai fost analizate restul de 3.223 dosare. Ministrul PNL a avut nevoie de două luni pentru a analiza un număr de dosare care sub conducerea USR ar fi fost analizate în două săptămâni.
PNL a diminuat astfel şansele ca ajutoarele să ajungă la beneficiari în 2021.
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului ar trebui să ia urgent o serie de măsuri în ceea ce priveşte schema de finanţare HoReCa, printre care:
să finalizeze urgent analizei aplicaţiilor din măsura HoReCa;
să găsească urgent cele 1,5 miliarde lipsă din bugetul acestei scheme de finanţare;
să comunice până la finalul acestei săptămâni un calendar pentru măsura HoReCa cu menţionarea datelor la care se vor transmite contractele către beneficiari şi când vor începe plăţile;
să transmită, cel mai târziu la finele lunii noiembrie, a contractelor de finanţare către beneficiari;
să înceapă un dialog constant şi transparent cu firmele din industria HoReCa în ceea ce priveşte această schemă de finanţare.
Grav afectate de pandemie firmele din HoReCa şi-au pus speranţele în această finanţare nerambursabilă. Cei 20% din diferenţa cifrei de afaceri între 2020 şi 2019 ar fi trebuit să fie un colac de salvare care să-i scape de înecarea în datorii. Un an de zile, în aşteptarea acestui colac de salvare, antreprenorii au încercat să stea la suprafaţă, înotând împotriva curentului.
Am vorbit în ultimele săptămâni cu mai mulţi antreprenori din domeniu. Toţi, la unison s-au plâns că sunt în urmă cu taxele la stat sau cu plata facturilor către unii furnizori. Asta pentru că au încercat să-şi păstreze angajaţii, prioritizând plata salariilor.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicita săptămâna trecută ca ministerul să vină cu o serie de răspunsuri şi clarificări pentru încetinirea măsurii HoReCa. Tot ANAT solicita şi transmiterea, cel mai târziu la finele lunii noiembrie, a contractelor de finanţare către beneficiari dar şi găsirea unor soluţii pentru bugetul lipsă de 1,5 miliarde de lei. Nu am văzut până acum niciun răspuns clar la solicitările acestui patronat din partea ministerului condus de Virgil Popescu.
Observ şi eu şi firmele din industrie că oficialii PNL sunt într-un silenzio stampa periculos. Ascund fie nepăsarea, fie o problemă financiară legată de imposibilitatea finanţării măsurii. Indiferent de ce ascund guvernanţii... HoReCa se îneacă.
Domnule ministru Virgil Popescu, domnule premier Florin Cîţu, aveţi datoria morală de a nu lăsa HoReCa să se înece. Deci, repet întrebarea: când vor începe plăţile pentru măsura HoReCa?
|