|
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
România, o ţară sigură într-o Europă nesigură!
Indiscutabil, mai sunt foarte multe lucruri de rezolvat în România pentru ca cetăţenii ei să fie mulţumiţi şi să ne ridicăm la nivelul de trai al marii majorităţi a europenilor. Din punctul de vedere al securităţii naţionale şi a siguranţei cetăţeanului, putem spune însă că România este o ţară aflată pe primele locuri ale Europei.
Avem o ţară sigură, ocolită de problemele majore cu care s-au confruntat până acum multe ţări din Uniune, precum terorismul sau afluxul de imigranţi! În această perioadă, în majoritatea capitalelor europene vedem imagini desprinse parcă din teatrele de operaţii!
Aproape peste tot în marile oraşe din Uniunea Europeană, din centru până la aeroport, soldaţi şi poliţişti înarmaţi până în dinţi patrulează zi şi noapte printre oameni, localnici şi turişti, creând o senzaţie de nesiguranţă, asemănătoare cu ipostaza de a fi în mijlocul unui conflict armat!
Este evident că pericolul terorist constituie cea mai cumplită ameninţare la adresa naţiunilor lumii, mai ales după momentul atentatelor de la New York, din 11 septembrie 2001. Rând pe rând, marile puteri europene au căzut victime raidurilor teroriste, ameninţările fiind prezente la tot pasul.
Tocmai în acest context internaţional delicat, faptul că România nu s-a confruntat cu astfel de tragedii şi ne menţinem statutul de ţară sigură, este un fapt extrem de pozitiv, ce trebuie să fie tratat la adevărata sa dimensiune!
În această idee, în aceste zile se împlinesc 19 ani de la Declaraţia Parlamentului României nr.2 din 25 noiembrie 2002, cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO, adoptată cu unanimitate de voturi, şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 854/26 noiembrie 2002. Cu acest prilej, forul legislativ naţional saluta decizia ţărilor Alianţei Nord-Atlantice de a invita ţara noastră să adere la înalta structură mondială, fapt confirmat oficial în 2 aprilie 2004, ziua în care România a devenit membru cu drepturi depline al NATO. Evident că toată perioada ce a urmat de atunci s-a derulat sub auspiciile prezenţei ţării noastre în Alianţă, timp în care am reuşit să ne structurăm şi consolidăm capacităţile strategice şi militare, fapt ce ne-a permis să facem faţă cu brio provocărilor din regiune.
Consider că este foarte important că, beneficiind de statutul de membră al UE şi NATO, România se menţine într-o marjă de stabilitate solidă la frontul estic al Uniunii Europene! Chiar dacă pare puţin, siguranţa ţării noastre este un fapt pozitiv, îmbucurător pentru noi toţi şi pentru viitorul copiilor noştri!
|