|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Soluţii de reglementare concrete privind ocrotirea persoanelor cu dizabilităţi psihosociale sau intelectuale
Guvernul României a iniţiat un proiect de lege extrem de important în ceea ce priveşte reforma legislaţiei persoanelor cu dizabilităţi, respectiv Legea privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi psihosociale.
Până acum, persoanele cu dizabilităţi intelectuale sau psihosociale din ţara noastră nu aveau dreptul să se căsătorească, să divorţeze, să fie părinţi, să adopte un copil şi nu puteau lua nici măcar un simplu credit bancar. În aceste condiţii, de-a lungul timpului, foarte mulţi dintre aceşti români au fost puşi sub interdicţie de către instanţe, din cauza diverselor situaţii ingrate în care au ajuns, pe fondul discriminărilor la care au fost supuşi.
Actul normativ aprobat zilele trecute de Executiv transpune o decizie a Curţii Constituţionale din anul 2020, prin care se certifică neconstituţionalitatea punerii în regim de interdicţie a persoanelor cu dizabilităţi. Pe cale de consecinţă, autorităţile guvernamentale abilitate au demarat acest amplu şi complex proiect legislativ, concomitent cu rezolvarea etapelor de reglementare a situaţiei existente.
Demersul amintit prezintă o abordare nouă şi modernă în legislaţia naţională, sincronizată cu cerinţele existente în legislaţia europeană şi convenţiile în materie, dar şi conectată la nevoile actuale reliefate la nivel social şi în practica instanţelor din România.
Actul normativ urmează să fie dezbătut şi aprobat de Parlament, forul legislativ suprem al ţării, deoarece vorbim de o lege în premieră, care modifică fundamental sistemele de sprijin şi ocrotire ale persoanelor cu dizabilităţi. Noutatea acestei legi este asigurarea, în prima fază, a asistenţei juridice de care au nevoie persoanele cu dizabilităţi pentru a intra în legalitate, în rezolvarea diferitelor etape ale unor demersuri judiciare absolut necesare vieţii de zi cu zi. Concret, forma de sprijin este instituită prin capacitarea unui notar public de a ajuta persoanele cu dizabilităţi în cazul încheierii unor acte juridice sau a altor tranzacţii.
Apreciez introducerea sistemului gradual de instituire a măsurilor de sprijin şi ocrotire a persoanelor cu dizabilităţi, care le va sprijini în mod considerabil, atât în ceea ce priveşte statutul lor de oameni normali în societate, cât şi pentru a intra în legalitate din punctul de vedere al documentelor indispensabile traiului.
|