|
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Majorări de venituri pentru românii vulnerabili
Partidul Social Democrat a fost întotdeauna în favoarea creşterii veniturilor românilor. Am susţinut, de fiecare dată, majorările de pensii, salarii sau alocaţii. Dealtfel, de fiecare dată când PSD a fost la guvernare, România a avut creştere economică. Nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre perioadele în care la guvernare s-au aflat partide care pretindeau mereu că nu există bani în buget pentru a îmbunătăţi traiul românilor.
Ei bine, de data aceasta, odată cu revenirea PSD în Guvern, iată că s-au găsit bani, în aşa fel încât, de anul următor, cei vulnerabili să aibă venituri puţin mai mari. Și ne referim aici la copii, la angajaţii pe salariul minim, dar şi la pensionari.
De la 1 ianuarie 2022,pensiile se vor mări. Punctul de pensie creşte cu 10%, de la 1.442 la 1.586 de lei. De asemenea, pensia minimă creşte cu 200 de lei, de la 800 la o mie de lei. În plus, în luna ianuarie, bătrânii vor mai primi un sprijin. Cei care au pensii între 1.000 şi 1.600 de lei vor primi un ajutor financiar, în aşa fel încât veniturile lor să ajungă la 2.200 de lei. Aceşti bani ar trebui să-i ajute pe 2,5 milioane de pensionari să mai facă faţă cheltuielilor cu facturile din această iarnă.
Alocaţiile copiilor cresc cu 20%. Alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani va fi de 243 de lei, iar cea pentru copiii de până la 2 ani va ajunge la 600 de lei.
Toate preţurile au crescut foarte mult în ultimul an, astfel că decizia de majorare este un prim pas pentru a menţine puterea de cumpărare a românilor, având în vedere că rata inflaţiei a ajuns la 7,8% în luna noiembrie. Momentan, s-au avut în vedere persoanele vulnerabile, însă, în viitorul apropiat, se vor lua măsuri pentru creşterea veniturilor tuturor românilor. Acest lucru şi-l doreşte întregul Partid Social Democrat.
|