Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Gheorghe Șimon (Grupul parlamentar al PSD)
Agricultura redevine o prioritate a guvernării

PSD îşi respectă angajamentele şi în agricultură, care redevine o prioritate a guvernării. Fermierii îşi vor primi subvenţia pentru motorină, consumată în trimestrul III al anului 2021.

Decizia vine imediat după ce ministrul PSD Adrian Chesnoiu a reuşit să deblocheze şi plata subvenţiei pentru crescătorii de animale. PSD reia astfel ritmul plăţilor la timp pentru fermieri, sau chiar în avans, aşa cum s-a procedat şi în guvernările PSD anterioare.
„Odată cu intrarea la guvernare a PSD, APIA a reluat şi plata ajutoarelor oferite de stat pentru susţinerea fermierilor. Deja au primit ajutorul de stat fermierii care se ocupă de îmbunătăţirea genetică a efectivelor de vaci, de bivoliţe, de taurine, de cabaline, de ovine şi de caprine, apicultorii afectaţi de calamităţile naturale din 2021. Au fost deblocaţi banii cuveniţi şi pentru producătorii de legume în spaţii protejate. Agricultura redevine o prioritate a guvernării, după ce în ultimul an fermierii au fost la un pas de faliment”, a declarat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.
România are, în total, o alocare medie anuală de trei miliarde euro pentru sectorul agricol. Această sumă plasează România pe locul şase în Uniunea Europeană, după Franţa, Spania, Germania, Italia şi Polonia, cu o suprafaţă agricolă eligibilă pentru acordarea de subvenţii de 10 milioane de hectare, Franţa are 26,5 milioane hectare, iar Spania, peste 20 milioane hectare.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:37