|
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
PSD majorează salariile profesorilor şi personalului din Sănătate şi asistenţă socială!
Prin Bugetul naţional 2022, începând cu data de 1 ianuarie 2022 majorăm salariile de bază pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.
Majorarea salarială reprezintă 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
De aceeaşi majorare salarială cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021 va beneficia şi personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare ”Sănătate şi asistenţă socială”!
Bugetul Ministerului Sănătăţii rămâne şi în 2022 relativ la aceiaşi parametri ca în 2021 (aproximativ 24 de miliarde de lei), dar vor creşte încasările din contribuţiile pe sănătate, ceea reduce transferul de buget către Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate cu peste 3 miliarde de lei.
Toate măsurile din pachetul social al PSD (majorări salariale, creşteri alocaţii, pensii, sprijin pentru energie etc.) au finanţarea asigurată, ceea ce demonstrează că PSD îşi respectă angajamentele pentru care a intrat la guvernare.
Am elaborat un buget de echilibrare economică şi socială, simultan cu protejarea puterii de cumpărare, menit să reducă inflaţia şi să stabilizeze economia în vederea unei creşteri robuste.
Niciuna dintre măsurile sociale nu ar fi existat în buget dacă PSD nu era la guvernare!
|