Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Natalia Elena Intotero (Grupul parlamentar al PSD)
O nouă oportunitate economică pentru judeţul Hunedoara

O zi importantă pentru judeţul Hunedoara! Parlamentul României a adoptat marţi, 21 decembrie 2021, cu 175 de voturi favorabile (48 împotrivă şi 30 de abţineri), Proiectul de lege privind transferul imobilelor aferente fostei căi feroviare Deva-Brad în administrarea unităţilor locale, pe care l-am depus în prima parte a anului în calitate de iniţiator principal.

Vorbim despre 833.177 mp de teren abandonat, pe care nu mai există nici urmă de cale ferată, acesta urmând să ajungă în administrarea municipiului Brad şi a comunelor Șoimuş, Luncoiu de Jos, Vălişoara şi Băiţa din judeţul Hunedoara. Aceste unităţi administrativ-teritoriale urmează să se asocieze şi să contureze un proiect turistic de mare anvergură, în urma căruia vor avea de câştigat toţi cetăţenii din zona de nord a judeţului.
Administraţiile locale din zonă au subliniat în mai multe rânduri potenţialul turistic al rutei abandonate, prezentându-şi deschiderea şi disponibilitatea pentru preluarea şi valorificarea acesteia. Traseul este unul spectaculos, care poate aduna turişti din judeţ şi din ţară pentru drumeţii şi diverse sporturi. Este un pas normal, având în vedere închiderea activităţii miniere şi siderurgice din zonă. Este nevoie de alternative eficiente şi durabile, iar amenajarea unui traseu turistic pe această rută poate contribui semnificativ la dezvoltarea economică a comunităţii.
Construcţia liniei de cale ferată Deva-Brad a început în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1940. Evreii şi prizonierii de război sovietici sunt cei care au trudit, la început, pentru construcţia căii ferate, finalizată în propoţie de 60% la încheierea războiului. Însă, relieful rutei a prezentat foarte multe probleme de ordin tehnic, construcţia fiind abandonată în anul 1946.
În anul 1976, autorităţile au reluat construcţia şi au conturat un mare proiect de infrastructură. Opt ani mai târziu, lucrările erau finalizate, acest lucru fiind văzut ca o mare realizare. Cu mare fast, linia feroviară a fost inaugurată în 11 decembrie 1987, când primul tren de călători care a pornit din Deva a ajuns, după o oră şi 35 de minute, în Brad. Zece ani mai târziu, în 1997, din cauza unor calamităţi, linia feroviară s-a închis pe segmentul Păuliş Lunca-Brad.
Pe această cale, doresc să le mulţumesc doamnei primar Camelia Bedea (Vălişoara) şi domnilor primari Florin Cazacu (Brad), Irimie Mihai Gabriel (Șoimuş), Călin Dorin Dud (Luncoiu de Jos), Damian Diniş (Băiţa) şi le doresc mult succes în realizarea proiectului. Totodată, mulţumesc colegilor parlamentari care au înţeles importanţa acestui proiect legislativ şi au votat pentru dezvoltarea judeţului Hunedoara.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:36