|
primită de la domnul deputat Beniamin Todosiu (Grupul parlamentar al USR)
Coaliţia hoţiei PNL – PSD bagă mâna adânc în bugetul pentru 2022 şi în buzunarele românilor
Proiectul de buget pentru anul 2022 arată tot mai clar că PNL şi PSD s-au unit pentru un singur scop: jaful banului public. Coaliţia hoţiei a croit un buget care să mulţumească baronii locali şi firmele prietene celor două partide politice.
Astfel, era şi normal ca pentru a se acoperi şi mai mult de ochii Justiţiei, Guvernul să taie din bugetele instituţiilor care luptă împotriva corupţiei. Bugetul Ministerului Public este tăiat cu 19%, faţă de anul 2021, iar bugetul DIICOT, instituţie care trebuie să se ocupe de combaterea criminalităţii organizate, este tăiat cu 22%. Inclusiv bugetul DNA este mai mic, comparativ cu acest an, iar reducerile sunt tocmai la cheltuielile de personal. Măsura demonstrează, dacă mai era nevoie, că actuala coaliţie PNL – PSD este orientată spre furt şi risipa banului public, astfel încât se asigură din timp că nu va fi deranjată de Justiţie în acest jaf naţional.
În noul buget pentru anul 2022, Educaţia rămâne din nou codaşă la finanţare, iar 6% din PIB este doar un vis frumos şi un slogan de campanie electorală. La fel şi „grandiosul” proiect de ţară „România Educată”, al domnului Iohannis, rămâne doar o broşură frumos colorată, prin care preşedintele a minţit românii că îl interesează educaţia copiilor.
În tot acest timp, în România Educată, în care nu sunt bani pentru Educaţie, bugetul alocat Administraţiei Prezidenţiale şi lui Klaus Iohannis creşte cu 23%. La fel se întâmplă şi la toate serviciile secrete: SRI, SIE, STS, SPP.
În bugetul pentru anul viitor apare linia bugetară special croită pentru satisfacerea financiară a baronilor locali din PNL şi PSD. Linia este denumită „transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, adică transferuri din banii contribuabilului către puşculiţele de partid. În total, Guvernul PNL-PSD a pregătit 52 de miliarde de lei pentru această linie bugetară, care maschează celebrul PNDL 3 şi aici sunt frumos împachetaţi banii pregătiţi pentru baronii locali şi firmele de partid.
Anul viitor, preşedintele PNL, Florin Cîţu, îşi va plăti cu bani publici locul de lider al liberalilor cumpărat la congres de la baronii locali din partid. Fiecare leu va fi din buzunarele românilor.
Și jaful banului public nu se opreşte aici! Aţi auzit de Academia Oamenilor de Știinţă? Este una dintre uzinele de sinecuri de lux ale PSD şi are cea mai spectaculoasă creştere în bugetul pe 2022: 232% în plus faţă de 2021.
Academia aceasta de sinecuri, foşti nomenclaturişti sau politicieni eşuaţi are printre membri pe Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu sau Teodor Meleşcanu şi va avea un buget de 10 milioane de lei. În 2019, de exemplu, doar puţin peste 2% din bugetul instituţiei au mers către activităţi „academice” - simpozioane cu discursuri prăfuite, pişcoturi şi cafeluţe. Restul banilor au mers către indemnizaţii şi plata angajaţilor. Preşedintele academiei primeşte 22.000 de lei pe lună, vicepreşedintele şi secretarul ştiinţific câştigă câte 17.000 de lei pe lună. USR solicită desfiinţarea acestei academii fantomă sau oprirea finanţării publice şi a depus în Parlament un proiect de lege în acest sens.
Încheiem exemplificarea cu lista alocărilor pentru comunităţile din România, unde vedem că din nou municipiile, oraşele şi comunele conduse de primari USR sunt sărite de la finanţare, iar în schimb, baronii PNL şi PSD primesc bani cu nemiluita. Aceasta este distribuirea echitabilă şi corectă pe care o promovează PNL şi PSD, două partide care şi-au dat mâna în cel mai mare jaf al banului public din România.
Concluzia e simplă: 2022 va fi anul în care trebuie să ne aşteptăm că Guvernul PNL - PSD ne va băga adânc mâna în buzunare pentru a „finanţa” hoţia şi corupţia.
|