Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile Toma (Grupul parlamentar al PSD)
O lună de guvernare social-democrată. O lună de rezultate.

Acum o lună, ne-am asumat guvernarea cu un singur mare obiectiv, acela de a elabora şi asigura implementarea tuturor măsurilor necesare pentru redresarea şi stabilizarea României după doi ani de declin socio-economic ce a caracterizat guvernarea de dreapta.

Într-o singură lună, schimbarea profundă a modului de a guverna, axat pe nevoile şi interesele reale ale românilor, pe asumare responsabilă, profesionalism şi determinare, a produs rezultate palpabile pentru ca fiecare român să-şi recapete certitudinea că statul îi este aliat şi sprijin în depăşirea greutăţilor fără precedent cu care se confruntă.
După o lună de guvernare social-democrată, la începutul unui nou an care este şi trebuie să fie anul redresării României, iată rezultatele măsurilor noastre:
  • 3,6 milioane de copii beneficiază de creşterea alocaţiilor. La 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 18 ani, în cazul copilului cu handicap, respectiv la 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
  • 1,3 milioane de pensionari beneficiază de creşterea pensiei minime cu 25%. De la 800, la 1000 de lei.
  • 3,7 milioane de pensionari beneficiază de creşterea punctului de pensie cu 10%. De la 1.442 lei, la 1.586 lei.
  • 2,5 milioane de pensionari beneficiază de sprijin pentru a face faţă creşterii preţurilor şi a facturilor.
  • Persoanele cu dizabilităţi din România, indiferent de veniturile acestora, beneficiază de indemnizaţie suplimentară, a 13-a. 350 de lei pentru persoana cu handicap grav, 265 de lei pentru persoana cu handicap accentuat, 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.
  • Profesorii beneficiază de majorarea salariilor. Prima majorare a salariilor din acest sector după îngheţarea lor de către Guvernele Cîţu şi Orban. Cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 şi salariul din luna decembrie 2021.
  • Personalul medical beneficiază de creşterea salariilor. Cu ¼ din diferenţa rămasă din momentul intrării în vigoare a Legii salarizării şi nivelul stabilit în grila de salarizare.
  • Schimbarea esenţială şi mult aşteptată a gestionării pandemiei de către autorităţile sanitare din România în care cetăţenii sunt priviţi ca parteneri, nu ca adversari, în care sunt utilizate toate mijloacele de combatere a pandemiei, nu doar vaccinarea şi se asigură predictibilitatea măsurilor sanitare, prin dialog şi colaborare cu mediul de afaceri, sindicatele şi cultele religioase.
  • Reducerea TVA la 5% pentru achiziţia de locuinţe noi.
  • TVA de 5% pentru energia termică, ca sprijin pentru consumatorii casnici, şcoli, spitale şi alte unităţi critice conectate la sistemul centralizat.
  • 61 de miliarde de lei pentru stimularea mediului de afaceri, continuarea şi iniţierea de programe consacrate de susţinere a capitalului autohton: reluarea acordării voucherelor de vacanţă pentru HoReCa, IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, Program Rural INVEST, Programul Garant Construct, Program Start-Up pentru studenţi, granturi pentru digitalizare şi comerţ online pentru IMM-uri, schemă de ajutor de stat pentru retehnologizarea companiilor locale, schemă de ajutor de stat pentru susţinerea înfiinţării de start-up-uri cu componentă digitală în fiecare judeţ, schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea femeilor antreprenor pentru deschiderea de afaceri în domeniul tehnologiei.
  • 88.4 miliarde de lei alocaţi investiţiilor.
  • Deblocarea şi acordarea banilor necesari pentru susţinerea agriculturii româneşti: acordarea subvenţiilor blocate de aproape 6 luni pentru crescătorii de vaci de lapte, de bivoliţe şi de taurine pentru carne, sprijin pentru compensarea cu 50% din costurile cu energia electrică folosită pentru irigarea terenurilor, majorarea de la 40 de milioane la 70 de milioane de lei a sumelor acordate ca sprijin în anul 2021, fermierilor care se ocupă de îmbunătăţirea genetica a efectivelor de vaci, de bivoliţe, de taurine, de cabaline, de ovine şi de caprine, acordarea ajutorului de minimis apicultorilor afectaţi de calamităţile naturale din 2021, fonduri nerambursabile de peste 1 miliard de euro, în baza unor proiecte de dezvoltare a exploataţiilor agricole.
  • Un buget cu peste 20% mai mare faţă de 2021 şi alocări record de aproape 10 miliarde de euro pentru investiţii pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
  • Aprobarea Programul Investiţional în domeniul Transporturilor cu două obiective majore: finalizarea unui coridor de transport rutier care să lege Constanţa de graniţa de vest şi modernizarea infrastructurii din Moldova, mult rămasă în urmă faţă de infrastructura din restul ţării.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:34