|
primită de la doamna deputat Simina Geanina Daniela Tulbure (Grupul parlamentar al USR)
Omagiu culturii naţionale: zi de zi, nu doar o zi
Gesturile mici fac cultura mare şi nu epatările grandioase făcute mecanic sau pentru că “se cuvine”.
Ziua Culturii Naţionale este o sărbătoare care trebuie să depăşească cadrul clişeelor cvasi standardizate despre geniul lui Eminescu şi poliloghia care ne prezintă a fi foarte speciali, dar ghinionişti. Totodată, cu doar o zi din an în care cultura e pe agenda publică, nu facem mare lucru. Contează perseverenţa şi frecvenţa cu care noi, politicienii şi toţi cetăţenii ne raportăm la impactul culturii şi la valorile sale.
Studiile arată că românii citesc mai puţin de 5 minute pe zi, iar 35% dintre cetăţeni recunosc că nu au citit niciodată vreo carte. Asta e realitatea.
Consider că este mai util şi sănătos decât să facem rar gesturi cu fanfaronadă, să dedicăm constant timp observării atente şi cu toate simţurile a modului în care românismul este gândit, trăit şi promovat, atât de noi, dar şi de cei din jurul nostru. În acest fel, Ziua Culturii Naţionale poate fi un prilej de radiografiere onestă şi vulnerabilă, de urmărire a unor evoluţii şi nu un mix de acţiuni golite de fond care doar ne hrănesc ego-ul pe termen scurt, nu ne oferă speranţă şi perspective de creştere pe termen lung.
Cultura face diferenţa între ”nişte oameni” şi un popor, fiind şi o poveste cu efect moralizator care se scrie pe sine. Mai marii noştri gânditori şi artişti tratau în trecut subiecte similare cu cele pe care le despicăm noi şi azi în meme-uri, vlog-uri, bloguri sau declaraţii politice. De exemplu, Mihai Eminescu era un bun cunoscător a problemelor cu care se confruntă românii din afara graniţelor ţării, fiind format la Viena, Berlin şi călătorind în mai multe ţări, experienţe care şi-au pus amprenta în scrierile sale. În 1870, în ziarul Timpul, Eminescu scrie un articol în care trage un semnal de alarmă despre importanţa de a acorda mai multă atenţie românilor din afara graniţelor şi subliniază slaba implicare a politicienilor în aceste chestiuni: „În ţară noi nu mişcăm nici degetul cel mic în favorul lor, ci ne frământăm în tulburări interne, ameţiţi de orgia palavrelor bizantine şi putrezind de vii prin corupţia unora… care, sub pretextul ideilor naţionale, irosesc în vânt puterile noastre”.
Pe 15 ianuarie 2022 încă ne luptam ca subiectul diasporei româneşti să fie în prim plan pe agenda naţională. Ne luptăm şi azi, şi o vom face şi mâine la cum se arată lucrurile.
Mihai Eminescu, asemeni milioanelor de români de astăzi, a călătorit, a studiat în afara ţării şi s-a întors în ţară pentru a contribui la dezvoltarea acestui popor. Vorbim foarte puţin despre ce putem învăţa de la acest om, dincolo de ce a lăsat scris.
15 ianuarie trebuie să însemne mai mult decât un copy-paste la poeziile eminesciene de care mulţi dintre noi fugeam în anii de şcoală pentru că eram obligaţi să le tocim. Poate ar fi momentul să promovăm şi faţa umană a artiştilor noştri, ca elevii să înţeleagă că şi aceştia au fost oameni, cu bune şi rele, cu frământări, eşecuri şi momente feerice, şi că pot avea şi ei sămânţa unui geniu, chiar dacă nu sunt nici cei mai conformaţi sau din contră, sociabili, frumoşi, bogaţi, deştepţi sau îndemânatici. Consider că asta ar fi cea mai importantă lecţie predată despre oamenii cu adevărat mari ai naţiunii noastre. Mai mult decât atât, haideţi să promovăm aceste lucruri tot mai des şi cu tot mai mare elocvenţă, nu doar de Ziua Culturii Naţionale!
Să fim oneşti şi să terminăm cu ipocrizia: noi încă nu ştim să ne raportăm la valorile noastre culturale. Admitem că sunt importante, că cineva ar trebui să facă ceva mai mult, însă prea puţini chiar contribuim cu ceva.
Când am vizitat ultima dată un muzeu din România?
Când am achiziţionat ultima dată un abonament de teatru în România? (chiar şi atunci când ştim că nu putem participa la toate reprezentaţiile, dar vrem să susţinem trupa)
Când am citit strict de plăcere un autor sau un poet român?
Când am dăruit artă românească celor dragi nouă?
Oare folosim diacritice când scriem pe messenger sau în diferite documente? Nu e oare şi asta o formă de respect a limbii şi culturii noastre?
În cadrul unui studiu realizat în anul 2019, în proiectul "Patrimoniu pentru următorul secol", tinerii au fost întrebaţi dacă au auzit vreodată despre patrimoniul cultural sau despre obiective de patrimoniu cultural din ţara noastră, astfel 58% din respondenţi au răspuns "DA", 36% dintre tinerii români au răspuns "NU", 6% - "nu ştiu/nu răspund". Facem progrese, însă mai avem multe de îmbunătăţit, iar asta nu se poate realiza cu indiferenţă.
Nu putem avea un stat dezvoltat, modern, cu o cultură firavă.
Îmi doresc ca, zi de zi, fiecare român să facă un gest mic, dar onest şi real pentru cultura românească, pentru noi toţi!
|
