Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Mihai-Alexandru Badea (Grupul parlamentar al USR)
Împotriva unui abuz nu se răspunde cu alt abuz mai mare

USR condamnă categoric agresiunea comisă de George Simion împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu. Putem fi nemulţumiţi de prestaţia unui membru al guvernului, însă violenţa nu este o soluţie acceptabilă într-un stat de drept, iar promovarea acesteia de la tribuna Parlamentului trebuie descurajată cu promptitudine.

Cu toate acestea, modificările la Regulamentul Camerei Deputaţilor votate de actuala coaliţie majoritară PSD-PNL-UDMR depăşesc cu mult necesitatea prevenirii şi combaterii unor asemenea manifestări antisociale pe viitor. Incidentul cauzat de co-preşedintele AUR este folosit ca pretext pentru adoptarea unor amendamente care instituie un regim de cenzură tocmai în instituţia care simbolizează democraţia.
Ce legătură are fapta reprobabilă a acestui extremist radical cu interzicerea bannerelor prin care opoziţia atrage uneori atenţia cetăţenilor asupra nedreptăţilor care se întâmplă în Parlament? Sau cu interzicerea transmiterii în direct cu telefonul mobil a unor şedinţe publice, dintre care majoritatea nici măcar nu sunt disponibile pe canalele oficiale ale instituţiei?
Și cum adică să sancţionezi un întreg grup parlamentar din cauza comportamentului deviant al unui singur membru? Să îi retragi pentru 6 luni pe consilierii care-i asigură asistenţa tehnică şi să-i reduci la jumătate timpii de dezbatere, care se alocă proporţional cu numărul voturilor obţinute? Răspunderea nu poate fi decât personală şi nu poate consta sub nicio formă într-o împiedicare a exercitării mandatului încredinţat de popor.
Asistăm la un atentat criminal la adresa democraţiei din această ţară, iar deputaţii USR se vor opune prin toate mijloacele legale disponibile. Nimeni nu are dreptul să se atingă de dreptul nostru de a-i reprezenta pe românii care ne-au acordat votul lor de încredere. A mai încercat şi Liviu Dragnea acum câţiva ani, însă atunci am sesizat Curtea Constituţională şi l-am învins.
Exact aşa vom proceda şi acum!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:52