|
primită de la domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ (Grupul parlamentar al PSD)
Legea care prevede acordarea de concediu şi indemnizaţie aparţinătorilor care îngrijesc bolnavii de cancer a fost votată în Camera Deputaţilor cu majoritate de voturi
În Camera Deputaţilor am votat şi susţinut o propunere legislativă extrem de necesară şi oportună, care vizează acordarea de concediu şi indemnizaţie aparţinătorilor care îngrijesc bolnavii de cancer.
Este vorba de Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x nr. 440/2021).
Este un ajutor important pentru pacienţii oncologici, care vor beneficia de mai mult sprijin de la un membru al familiei şi care, la rândul său, asigurat fiind, va beneficia de drepturile sale legale.
Potrivit noilor prevederi, pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament.
Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament. Felicitări iniţiatorilor şi celor care care au muncit la el!
|