|
primită de la domnul deputat Virgil –Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul PSD Alin Chirilă, replică pentru Cîţu: „Nu ştiu când să-l iau în serios. Mai bine să-i ceară colegului său Virgil Popescu să vină mai repede cu planul pe energie”
Deputatul PSD Alin Chirilă a declarat marti, 15 februarie 2022, că nu ştie dacă poate lua în serios propunerile preşedintelui PNL, Florin Cîţu, de scădere a TVA şi a contribuţiilor pe salarii pentru temperarea inflaţiei, pentru că nu demult acesta a criticat ambele măsuri. În schimb, deputatul social-democrat consideră că preşedintele PNL ar trebui să-i ceară colegului său de partid, ministrul Energiei, Virgil Popescu, să prezinte mai repede planul de măsuri pe termen mediu şi lung pentru stabilizarea preţurilor la energie, care reprezintă principala cauză a inflaţiei.
„Nu ştiu când să-l iau în serios pe domnul preşedinte Cîţu. Când a refuzat soluţia PSD de a scădere a TVA la 5% din facturile de la energie sau acum când cere scăderea TVA la toate produsele? Când critica măsura PSD de scădere a contribuţiilor din salariile din construcţii, pe motiv că afectează Pilonul II sau acum, când vrea să scadă contribuţiile la toate salariile? E un fel de alba-neagra în economie. Mai bine vorbeşte cu colegul său de partid să vină mai repede cu planul pentru piaţa de energie, pentru că 72% din creşterea inflaţiei provine din preţurile la energie”, a declarat Alin Chirilă.
Deputatul PSD a mai spus că e un lucru bun că preşedintele PNL a început să se gândească şi la soluţii, nu doar la criticarea partenerilor de coaliţie, dar că aceste toate propunerile trebuie făcute în Coaliţie pentru a fi analizate cu seriozitate. „Până acum, domnul Cîţu doar îşi critica partenerii de coaliţie, iar asta nu rezolva cu nimic problemele oamenilor. E bine că mai vorbeşte şi de soluţii, dar sper să fie un demers serios, nu doar un joc politic. Dacă are un plan să-l pună pe hârtie, cu impact şi evaluare macroeconomică şi sa-l aducă în Coaliţie. Noi aşa am făcut de fiecare dată. Altfel, doar cu vorbe, nu se face primăvară”, a mai spus reprezentantul PSD.
|