|
primit de la domnul deputat Mihai-Alexandru Badea (Grupul parlamentar al USR)
Ajutor public judiciar pentru mai mulţi români
Am depus astăzi la Senat o propunere legislativă de modificare a OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Această iniţiativă, la care am lucrat împreună cu doamna deputat Oana Murariu din circumscripţia Cluj, vine să garanteze liberul acces la justiţie pentru un număr mai mare de cetăţeni decât în prezent, prin achitarea de către stat a cheltuielilor de judecată în numele acestora.
În România, mulţi oameni mor cu dreptatea în mână din simplul motiv că nu-şi permit să suporte costurile pe care le presupune susţinerea unui proces civil. Taxele judiciare de timbru, împreună cu onorariile avocaţilor, experţilor tehnici judiciari şi executorilor judecătoreşti, ajung uneori la sume disproporţionat de mari faţă de veniturile justiţiabililor, care se văd nevoiţi să asiste neputincioşi la pierderea unor drepturi şi interese legitime.
Actul normativ care se presupune că trebuie să-i ajute este vechi de 14 ani, iar pragurile de venit în funcţie de care se acordă ajutorul public judiciar au fost reduse semnificativ în 2011 şi ulterior s-au depreciat puternic din cauza inflaţiei şi a scăderii puterii de cumpărare a leului. Pe cale de consecinţă, în prezent există mult mai puţine persoane eligibile decât erau în perioada adoptării ordonanţei de urgenţă, prin care a fost transpusă în dreptul intern o directivă europeană având ca obiect tocmai stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară.
Veniturile medii lunare de maxim 300 lei sau 600 lei pe membru de familie, care trebuie dovedite pentru acoperirea a 100% sau 50% din spezele litigiului de la bugetul de stat, însemnau mai mult în anul 2008, când salariul minim brut era de 540 lei şi 1 euro era 3,5 lei, decât înseamnă în anul 2022, când salariul minim brut este de 2.300 lei şi 1 euro este 5 lei. Prin soluţia pe care o propunem, de înlocuire a pragurilor fixe cu valori procentuale din salariul minim brut, nu numai că dublăm valoarea nominală a acestora, ci ne şi asigurăm că vor ţine în permanenţă pasul cu evoluţiile economiei şi monedei naţionale.
Le mulţumesc tuturor colegilor din celelalte grupuri parlamentare care au semnat sau şi-au exprimat susţinerea pentru acest proiect transpartinic şi sper ca Guvernul să găsească resursele bugetare necesare pentru a-l putea implementa cât mai curând posibil.
|