|
primită de la doamna deputat Oana Bulai (Grupul parlamentar al PSD)
PSD este alături de fermierii români!
De fiecare dată când s-a aflat la guvernare, PSD dovedit că are soluţii pentru micii producători din zona de agricultură. Și acum, încă din momentul intrării la guvernare, PSD a căutat modalităţi prin care să îi susţină pe agricultori. După doi ani dificili, agricultura trebuie să primească atenţia cuvenită.
Nu o dată am auzit de la fermierii din Neamţ următoarele cuvinte: „Întotdeauna când a fost PSD la putere ne-a fost mai bine. Am fost sprijiniţi, producătorii şi ei. Aveam parte de înţelegere. Sperăm ca acum, după ce PSD a revenit la guvernare să ţină seama de problemele noastre şi să acorde o atenţie mai mare agriculturii, pentru că pământul pe care noi îl lucrăm ne pune mâncare pe masă”.
La câteva luni de la intrarea la guvernare, proiectele asumate de PSD în programul de guvernare încep să prindă contur.
Guvernul României a avizat pentru acest an două programe necesare pentru susţinerea sectorului agricol, în forma agreată împreună cu fermierii. Vorbim de programul Tomata şi de cel privind susţinerea producţiei de legume în spaţii protejate, pentru anul 2022.
Programul ”Tomata” şi de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2022 va avea un buget de 225 milioane lei. Se va acorda suma de 4000 euro/beneficiar pentru producţiile de tomate valorificate în perioada 1 martie – 10 iunie şi 15 octombrie – 9 decembrie şi 1000 euro/beneficiar pentru producţia de ardei, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde valorificate în perioada 15 octombrie - 9 decembrie. În acelaşi timp, pentru programul de susţinere a usturoiului românesc a fost alocat un buget de 22,2 milioane de lei. Se va acorda suma de 3000 euro/cultură/ha/beneficiar pentru producţia de usturoi valorificată în perioada 1 iunie – 21 decembrie.
De asemenea, Guvernul a aprobat continuarea şi în 2022 a subvenţionării preţului motorinei utilizate în agricultură. Mai mult, a fost reluată plata la timp a subvenţiilor şi a ajutoarelor de stat cu care deja i-am obişnuit pe agricultori.
Mai mult, programul Rural Invest, un program de garanţii pentru cei care lucrează în domeniul agricol este unul care ne dorim să funcţioneze şi să aducă beneficii cât mai curând. Rural Invest se încadrează în sfera celor patru programe pe care PSD le-a gândit înainte de a intra la guvernare, împreună cu Consiliul Naţional al IMM-urilor, dar şi cu fermierii români. El vizează acordarea unor garanţii de stat în valoare de până la 50 la sută din creditul pe care fermierii îl accesează.
Prin intermediul programului RURAL INVEST se asigură capital de lucru, refinanţarea creditelor fermierilor, achiziţia de terenuri agricole, automatizare si retehnologizare pentru industria alimentară, capital pentru asigurarea independentei energetice a fermelor si unităţilor de producţie
Ministrul PSD al Agriculturii Adrian Chesnoiu acţionează pentru binele fermierilor, nu contra lor. Dacă îl mai ţineţi minte pe ministrul Oros, care acum s-a refugiat politic în tabăra dlui Orban, acesta anula programele de sprijin pentru agricultorii români. În timp ce viziunea dlui Oros era de a închide pieţelor agricole în România, cea a PSD este tocmai de a sprijini micii producători locali.
Agricultura este despre oameni, despre bunăstare economică şi despre viitor, motiv pentru care trebuie sprijinită cu viziune şi hotărâre. Domeniul agricol are nevoie de o abordare strategică, pentru creşterea eficienţei şi pentru valorificarea oportunităţilor de dezvoltare existente. România este obligată, în contextul crizelor actuale, energetică şi economică, să îşi sprijine producţia internă de alimente şi servicii, astfel încât să evite falimentul comunităţilor rurale.
PSD a demonstrat că este alături de fermierii români, o categorie extrem de importantă, oameni care susţin economia României în orice condiţii şi care au nevoie de un sprijin clar pentru a putea să îşi susţină micile afaceri. Agricultura românească nu trebuie lăsată nici un moment deoparte, ci dimpotrivă. Iar social democraţii au arătat de fiecare dată care sunt priorităţile românilor.
În calitate de parlamentar de Neamţ am încercat, alături de colegii consilieri locali din PSD Roman, să venim în sprijinul micilor producători din zona noastră. Însă, e doar o mică parte. Obiectivul nostru, al PSD, este acela de a susţine producătorii locali, consumul de produse din gospodăria ţărănească. De asemenea, este foarte important să încurajăm adoptarea la nivel local de soluţii pentru sprijinirea fermierilor. Este de datoria noastră a tuturor să ne asigurăm că producătorii, care muncesc de dimineaţa până seara în ferme, au condiţii pentru valorificarea muncii lor.
|