Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Rodica Paraschiv (Grupul parlamentar al PSD)
Avocatul Poporului, instituţia care apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la 25 de ani de la adoptarea legii de funcţionare

Un sfert de secol de activitate a instituţiei Avocatul Poporului înseamnă două decenii şi jumătate în care acest organism şi-a dovedit importanţa, prin emiterea de reglementări speciale sau recomandări către instituţiile publice care, din păcate, au abuzat de putere în detrimentul cetăţenilor!

În urmă cu 25 de ani, a fost adoptată, în şedinţa comună din 21 februarie 1997 a Camerei Deputaţilor şi Senatului, Legea nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice.
Instituţie similară Ombudsman-ului European, Avocatul Poporului reacţionează din oficiu sau la petiţiile primite din partea românilor, atât în cazuri punctuale, dar şi în situaţii generale apărute în societate, cazuri colective, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
În perioada ultimilor doi ani, în special, când libertăţile şi drepturile cetăţenilor au fost restricţionate din cauza pandemiei de coronavirus, Avocatul Poporului, reprezentat de doamna Renate Weber, a reacţionat, în ciuda unor opinii contrare apărute în spaţiul public.
Numai în cursul anului trecut, conform datelor oficiale, au fost rezolvate 12.692 de petiţii, 1.984 de sesizări din oficiu şi au fost efectuate 183 de anchete. O activitate intensă a instituţiei, chiar dacă şi 2021 a fost un an al restricţiilor şi, din păcate, un an în care au avut loc atacuri concertate împotriva acestui organism de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Numărul mare al petiţiilor înregistrate anul trecut arată că românii au încredere în Avocatul Poporului. Însă, din păcate, acelaşi număr reprezintă şi o creştere a situaţiilor în care cetăţenii României au considerat că libertăţile le-au fost puse în pericol, în perioada stării de alertă care a continuat pe tot parcursul anului 2021.
Dreptul la informaţie, accesul liber la Justiţie, dreptul la un nivel de trai decent, chiar şi dreptul de petiţionare au fost subiectele cel mai des întâlnite în petiţiile trimise de români în atenţia Avocatului Poporului, ceea ce ar trebui să tragă serioase semnale de alarmă.
Libertăţile cetăţeneşti trebuie apărate, iar Avocatul Poporului este una dintre instituţiile care acţionează astfel încât drepturile românilor să fie protejate în mod real!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:25